Motto: Crin Antonescu… Unei persoane atât de importante i se potrivesc cuvintele spuse de o mare personalitate, şi anume: “Nu renunţa la visele tale. Continuă să dormi!” (Albert Einstein)
PNL a fost singurul partid istoric care a rezistat pe scena politică a ţării, de la înfiinţare şi până în prezent. A rezistat datorită unor oameni care au ştiut să-şi ţină uniţi membrii, dar mai ales a rezistat deoarece a ştiut să nu abdice de la principiile fundamentale care l-au consacrat în timp şi de cele care l-au consacrat după revoluţie. L-au avut pe Câmpeanu care ştia ce însemnă politica adevărată şi astfel şi-au asigurat ascensiunea în timp. Au fost la putere în Coaliţia CDR, în Alianţa DA şi au continuat să-şi păstreze unitatea, deşi şi aici au avut loc scindări, decapitări sau trădări. Doctrina şi principiile i-a unit şi le-a asigurat, în timp, un electorat fidel, educat şi din ce în ce mai numeros. Dar nu au mai avut răbdare, se vedeau prea repede şi prea uşor la conducerea ţării, astfel şi-au trădat doctrina, precum şi unul dintre principiile care i-au separat de marea cloacă politică din România, anti-comunismul. S-au aliat cu duşmanii de moarte ai liberalismului, punându-şi, astfel, cruce, ascensiunii viitoare. Îmi amintesc de Crin Antonescu şi al său discurs, când a fost ales preşedinte la PNL. El promitea că, în continuare, PNL va face un alt fel de politică. Sigur, eram curios cum va reuşi să asaneze mocirla noastră politică, să albească clasa politică românească, pentru că sincer, eu, şi nu doar eu, credeam că liberalul Antonescu vrea să purifice, să înnobileze politichia noastră, nu s-o ducă pe centură, la produs bani. Ei, iată că noul mod de a face politică, în viziunea lui Antonescu, exact asta înseamnă: transhumanţă spre centura politicii, cea aducătoare de bani. Nu mai există de mult timp un electorat liberal al PNL, în accepţiunea clasică a termenului. „Bampirul” liberal trăieşte pe spatele PSD, fură electorat de la ei. Ăsta este un lucru pe care nu-l înţeleg: de ce acceptă pesediştii, în cârca lor, partidul lui Căcărău? Este evident pentru oricine că dacă PSD ar participa singuri în alegeri, ar obţine cam acelaşi scor ca USL. Şi atunci? Probabil că au datorii morale faţă de PNL, la rândul lor. În vremea lui Tăriceanu, PNL a salvat PSD-ul de la dezastru, rupând Alianţa DA şi trecând în barca socialiştilor. Acum socialiştii îi salvează pe liberali. PNL e varză. Un partid fără identitate. Indiferent ce scor vor obţine, câţi parlamentari vor avea, sunt terminaţi. În cadrul partidului, devenit brelocul lui Crin Antonescu, situaţia este gravă. Liderul Antonescu şi-a constituit ceea ce presa numeşte o adevărată armată de mercenari, care nu sunt neapărat liberali, ci, în mod obligatoriu, antonescieni, gata să se arunce oricând în lupta pentru comandantul lor suprem. Se ştie că Antonescu are alergie la cea mai mică critică, la cea mai fragilă opoziţie şi că are o aversiune făţişă pentru presa care nu îl mângâie tandru pe cap şi nu îi construieşte docilă soclul, pe care apoi să se suie ţanţoş. Nu ascultă de nimeni şi face totul după priceperea sa. De fapt, ar putea asculta de cineva, din moment ce adevăraţii liberali au fost izolaţi? Dar ei mai există, însă nu sunt băgaţi în seamă sau ascultaţi! Şi de aceea, ei trebuie tezaurizaţi, ascunşi de furia megalomanului, ca să reapară, mai târziu, când Antonescu va fi mazilit. Este cineva în lumea asta capabil să-l înveţe ceva pe Crin George Laurenţiu? Pe el, întruchiparea lui Mao Zedong, Sun Tzu, Kim Ir Sen sau mai ştiu eu cine. Antonescu a “dat de pământ” cu Paller, Djuvara, Paleologu şi Pleşu. Se consideră mai evoluat decât ei. Poate accepta acest specimen sfaturi de la cineva? Nu. Agitaţia de coteţ iscată de intrarea lui Becali în politică e de o preţiozitate şi de o fandoseală cu gâtul gol şi creasta pe ochi. De unde aşa mare nenorocire ca într-o adunătură de borfaşi ce poartă cheile puşcăriei la gât, precum bulibaşa romilor foşti ţigani crucea, a intrat şi Gigi, preferatul Patriarhului, altă mândreţe de mânca-l-ar mama. Chiar nu se vede ce lichelism, ce lighioane, ce “Misterele Parisului” compuse din şuţi, alba-neagră, falşi ologi şi nevăzători care văd şi urina de şobolan ca şoimul, de şobolani care ronţăie hambarul ţării, ne-a pus opinca pe gât? Că din însăşi hambarul plin de roade n-a mai rămas decât o îmbârligătură de beţe roase, putrede, fluturate de vânt ca macrocelulele de frigolit, plin de cuibare de rozătoare? Că nu e unul măcar de scos din grămadă, că între altruismul lui Becali şi impostura lui Ponta, între tupeul lui Gigi şi uzurparea de funcţii şi identităţi a lui Antonescu, nu e nicio diferenţă îngrijorătoare? Cu ce-i mai bun Voiculescu şi PC-ul lui, decât Noua Generaţie a ăstuilalt? Ce are Vadim de notabil şi ce n-are Becali de notoriu? Ce a înfăptuit la viaţa lui, până acum, Crin Antonescu despre care s-ar putea spune că este remarcabil? S-a dus vestea despre repetenţiile sale, despre recordurile absolute de absenţe de la dezbaterile din Parlament. Este notorie lipsa de recunoştinţă în faţa celor ce au fondat Partidul Liberal şi l-au crescut în spaţiul politic, iar mai nou, este terifiantă poziţionarea sa în raport cu personalităţi şi organisme occidentale, între care e jenant să descoperi departamentul de stat al SUA, Preşedintele Comisiei Europene, Cancelarul Germaniei. Pregnant se reliefează rolul de marionetă în mâna păpuşarului Dan Voiculescu, pe care l-a acceptat în scopul satisfacerii poftei neroniene ce-l devorează. Şi astfel, PNL este pe cale de a dispărea de pe scena politică românească, pentru prima oară după 1990.
ROMEO POPESCU