Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Sute de cazuri de înşelăciune, evaziune fiscală şi delapidare în Vâlcea

Dosarele de infracţiuni economice cresc zilnic, cum vezi cu ochii. Faţă de anul trecut, numărul evaziunilor fiscale, ale înşelăciunilor, delapidărilor şi falsurilor în înscrisuri a crescut simţitor. Potrivit raportului IPJ Vâlcea, efectuat pe primul trimestru al anului 2015, poliţiştii vâlceni au descoperit 83 de cazuri de evaziune fiscală, 156 de înşelăciuni, 235 de delapidări şi 83 de falsuri în înscrisuri.

„Referitor la constatările pe linie de evaziune fiscală se înregistrează creşteri, aspect important, mai ales în contextul în care se pune un mare accent pe prevenirea şi descoperirea acestor infracţiuni, în acest sens fiind emise O.U.G. 54/2010 privind unele măsuri de combatere a evaziunii fiscale, precum şi HCSAT 69/2010. În perioada analizată, au fost soluţionate un număr de 4 dosare penale complexe, în care au fost inculpate 5 persoane.

Referitor la situaţia pe linia combaterii faptelor de corupţie, precizăm că au fost soluţionate 15 dosare penale, din care 4 au fost declinate la DNA. Au fost declinate 45 infracţiuni de corupţie, în cadrul acestora fiind deferite parchetelor 30 persoane” – menţionează conducerea IPJ Vâlcea în raport.