Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Scrisoare deschisă adresată reprezentanților PCC SE

PCC SE figurează printre principalii acționari minoritari ai S.C. OLTCHIM S.A., însă în realitate este principalul competitor și adversar al OLTCHIM în special din cauza atacurilor agresive făcute împotriva companiei și a managementului acesteia. În ultimele zile reprezentanții PCC SE prin publicitate agresivă mi-au cerut să-mi dau demisia pentru a se implica direct în restructurarea și redresarea societății. Sunt dispus să fac acest lucru, deși situația dificilă în care se află societatea li se datorează în exclusivitate. În acest sens declar următoarele: Subsemnatul Roibu Constantin, având funcția de Director general al S.C. OLTCHIM S.A. Rm. Vâlcea, sunt gata să-mi prezint demisia din această funcție în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor din 29 – 30 august 2011 în condițiile în care PCC SE va prezenta în fața acționarilor soluțiile salvatoare pentru OLTCHIM despre care vorbește în presă cu condiția ca acestea să fie realiste și realizabile, și anume: – prezentarea soluțiilor alternative de funcționare însoțite de studii tehnico-economice întocmite de firme recunoscute internațional, care să ateste viabilitatea acestor soluții cu prezentarea evoluției pieței de desfacere până în anul 2020 pentru noile produse de nișă propuse a se fabrica. Pentru fiecare produs nou să se prezinte sursele de materii prime, piețele de desfacere, valoarea investiției și sursele de finanțare. De avut în vedere că astăzi OLTCHIM SA este lider de piață în Europa Centrală și de Est prin capacitățile de producție pe care le deține și nu se acceptă soluții de transformare într-o firmă „boutique” cu capacități de producție nesemnificative și o cifră de afaceri neînsemnată. – prezentarea resurselor financiare proprii certificate de către bănci de prim rang, prin care să demonstreze că are capacitatea de a susține financiar activitatea de producție a S.C. OLTCHIM S.A. așa cum au declarat în presă. Necesarul de capital de lucru la nivelul actual de funcționare al OLTCHIM, fără Divizia Petrochimică Pitești, este de 35 milioane EUR lunar, iar pentru închiderea unui ciclu: producție – vânzare – încasare trebuie finanțate două luni complete. Deci suma necesară asigurării funcționării continue este de 70.000.000 EUR, revolving. – prezentarea modalității prin care va împrumuta OLTCHIM precum și condițiile și costurile acestor finanțări; – prezentarea angajamentului ferm că va menține cei 3.450 de angajați ai OLTCHIM existenți astăzi și le va asigura nivelul salariilor actuale pe care le va indexa anual cel puțin cu nivelul inflației, până la privatizarea societății. În situația în care PCC SE va prelua cu ocazia privatizării pachetul majoritar în OLTCHIM va păstra cei 3.450 de angajați timp de 5 ani așa cum a declarat în anul 2010 în presă. – prezentarea concretă a soluționării datoriei înregistrate de către S.C. OLTCHIM S.A. față de AVAS. Dacă reprezentanții PCC SE consideră că pot realiza aceste condiții pentru OLTCHIM pe care în repetate rânduri le-au vehiculat în presă și cred că pot să convingă ceilalți acționari, în special Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, ca acționar majoritar, atunci consideram că se impune ca PCC SE să își asume responsabilitatea și să garanteze performanța soluțiilor sale prin gajarea în favoarea OLTCHIM S.A. a tuturor acțiunilor pe care le deține la această societate, precum și a celor pe care le deține la PCC Rokita SA în Polonia. În acest fel, se asigură certitudinea că PCC SE nu dorește doar falimentarea OLTCHIM pentru a câștiga piețele în favoarea PCC Rokita. Prin gajarea acțiunilor pe care PCC SE le deține la OLTCHIM S.A. și la PCC Rokita SA, ceilalți acționari ai OLTCHIM S.A. vor fi asigurați că, în cazul în care PCC SE eșuează și are planuri și soluții care, de fapt sunt nerealiste, OLTCHIM S.A. va putea să valorifice acțiunile gajate pentru a recupera pagubele create. În condițiile în care PCC SE se angajează în fața acționarilor în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor din 29/ 30 august 2011 și semnează un contract cu Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri prin care garantează îndeplinirea acestor condiții pe care le-a vehiculat în presă în repetate rânduri, eu îmi prezint demisia în scris în același moment cu semnarea contractului. Constantin Roibu, Director General S.C. OLTCHIM S.A. Rm. Vâlcea