Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

PRIORITATE ZERO: Autostrada Sibiu – Piteşti, scoasă la licitaţie

CNAIR SA a scos la licitaţie în acest an proiecte în valoare de 13,8 miliarde de lei fără TVA (3 miliarde de euro), finanţate din fonduri europene, iar “prioritatea absolută” este în acest moment Autostrada Sibiu-Piteşti.

Potrivit CNAIR, prioritatea absolută a companiei este Autostrada Sibiu-Piteşti, parte importantă a Coridorului IV Pan-European, iar în acest context au fost scoase la licitaţie în acest an contractele pentru proiectarea şi execuţia loturilor 1 şi 5 ale acestui proiect “de o importanţă majoră pentru economia României”. Până la sfârşitul anului, CNAIR SA vrea să scoată la licitaţie şi documentaţiile pentru proiectarea şi execuţia loturilor 2, 3 si 4 ale acestei autostrăzi, după ce, împreună cu Institutul Geologic Român, va pune la punct documentaţia premergatoare.

Traseul întreg al Autostrăzii Sibiu – Pitești, în lungime de aproximativ 123 km, este:

Secțiunea 1, Sibiu-Boița, de la km 0 la km 15+000, asigura legatura intre DN 7 (Defileul Vaii Oltului) prin continuarea autostrazii existente;

Secțiunea 2, Boița-Racoviță de la km 15+000 la km 43+000, leagă localitatea Boița cu localitatea Racoviță;

Secțiunea 3, Racoviță-Văleni de la km 43+000 la km 72+000, asigura continuitatea autostrazii prin Valea Baiasului făcând conexiunea dintre Defileul Oltului și Defileul Văii Topologului;

Secțiunea 4, Văleni-Curtea de Argeș, de la km 72+000 la km 90+000 traversează Valea Topologului, face conexiunea cu localitatea Curtea de Argeș;

Secțiunea 5, Curtea de Argeș – Pitești, de la km 90+000 to km 123+037, leagă localitatea Curtea de Argeș cu orașul Pitești și autostrada existentă prin valea Argeșului;

Secțiunea 6 – reabilitarea a 14 km de Drum Național, respectiv DN 73C fiind drum de legătura între Nodul Rutier Tigveni și Râmnicu Vâlcea, precum și construcția a 2,5 km de drum nou.

Dintre cele şapte variante iniţiale de traseu în CTE (Consiliul Tehnic Economic) a fost selectată varianta 1, care va merge în paralel cu DN 7 Valea Oltului din apropiere de localitatea vâlceană Racoviţa şi presupune mai puţine tuneluri în zona de munte.

Autostrada A 1 Piteşti-Sibiu va avea cel puţin şase tuneluri şi zece noduri rutiere. Cele mai lungi tuneluri vor fi la Poiana 1,7 km, Curtea de Argeş 1,3 km, Lazeret două tuneluri de 1,5 km şi Robeşti 900 m.

Autostrada A 1 Piteşti-Sibiu (cu termen estimat de finalizare 2021) necesită investitţii de aproximativ 1,6 miliarde de euro şi este finanţată din fonduri europene.