Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Piaţa auto din România a cunoscut o creştere în primele 11 luni ale acestui an

Potrivit datelor prezentate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile, piaţa auto din România a înregistrat, în primele 11 luni ale anului, în premieră, o creştere faţă de perioada similară a anului trecut. Cu toate acestea, producţia naţională de profil a scăzut cu aproape trei procente şi jumătate.

După primele 11 luni din acest an, volumul total al vânzărilor de autovehicule a crescut cu 24,1%. Doar în luna noiembrie, numărul total de autovehicule comercializate a ajuns la aproape 9.400, dintre care peste 7.600 au fost autoturisme, cu 14,5% mai mult decât în aceeaşi lună din 2013. În funcţie de tipul de combustibil, preferate au fost maşinile cu motoarele diesel. Dacia se află în continuare pe primul loc, urmată de Volkswagen, Skoda, Renault, Ford şi Opel.