Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ministrul Gerea anunță că scade TVA-ul

Ministrul Energiei, IMM-urilor şi Mediului de Afaceri, Andrei Gerea, le dă speranţe românilor, după ce a declarat că este posibil ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să fie redusă cu cel puţin două puncte procentuale până în vara acestui an. Mai mult, oficialul susţine că se discută şi în privinţa unor alte taxe, care ar putea fi eliminate. „Condiţiile de a face business s-au îmbunătăţit în România, chiar dacă încă nu resimţim un impact major. A fost redus CAS-ul cu 5%, s-au acordat scutiri de impozit pe profitul reinvestit, s-a redus taxa pe valoare adăugată pentru pâine şi sperăm ca, până la vară, să reuşim scăderea TVA-ului măcar cu două puncte procentuale, precum şi eliminarea altor taxe. Trebuie să acţionăm calculat, iar pentru asta lucrăm la strategii solide” – a declarat Andrei Gerea.