Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Chinezii, arabii şi indienii iau cu asalt Centrul Expoziţional de la SEACA

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Vâlcea şi ai Primăriei oraşului Călimăneşti pot răsufla uşuraţi după ce au scăpat de povara de la Centrul Expoziţional Seaca. Fiind la un pas să returneze banii de la Uniunea Europeană care au fost investiţi la Seaca, autorităţile au găsit un investitor, care a închiriat întreg spaţiul pentru o perioadă de 5 ani, cu drept de prelungire pe următorii 10 ani.

Contractul încheiat între autorităţi şi firma care îşi va actualiza datele la Oficiul Naţional al registrului Comerţului săptămâna viitoare prevede ca NBC Media Bazzar Corporation SRL să plătească chiria, taxele locale, toate utilităţile, să se ocupe de tot ceea ce înseamnă renovarea spaţiilor de la Seaca. Pentru o perioadă de graţie de şase luni, compania are obligaţia să efectueze renovările şi reparaţiile. NBC Media Bazzar Corporation SRL a plătit o chirie în avans şi garanţie pentru încă două luni. Chiria pe care compania o va achita anual este de 40.800 euro.

Luni, 20 iulie a.c. la sediul Centrului din Călimăneşti a avut loc o conferinţă de presă pentru prezentarea investitorului, la care au participat preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Gheorghe Păsat, primarul oraşului Călimăneşti, Florinel Constantinescu, directorul Centrului de Congrese şi Expoziţii Oltexpo, Mihai Bucura şi reprezentantul NBC Media Bazzar Corporation SRL, Adrian Ursescu.

„Societatea noastră a închiriat acest spaţiu pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire pe încă 10 ani, ca urmare a faptului că am constatat că ar putea avea loc o activitate comercială susţinută, din punctul nostru de vedere, şi de traficul care se găseşte pe Valea Oltului şi în baza studiilor pe care le-am efectuat în ultimii doi ani, nu referitor la această locaţie, ci pentru o locaţie în zona Alba.

Ideea noastră este de a fi o punte între Europa, Far East (China, Hong Kong, Coreea de Sud, India) şi Middle East (Qatar, Arabia Saudită, Dubai). Zona de transfer a mărfurilor se face doar prin partea de vest a continentului european, după care vine, pe cale rutieră, prin zona Europei Centrale şi de Est. Noi am dori să facem aici un hub pentru mărfurile care vin din Far East şi Middle East cu un punct de redistribuire către Europa Centrală şi de Est.

În acelaşi timp va funcţiona şi ca o expoziţie cu vânzare pentru toţi partenerii noştri din zona Far East şi Middle East şi care va genera un lucru foarte important din punctul nostru de vedere, foarte multe locuri de muncă, nu neapărat de înaltă calificare, dar vor fi multe.

Într-o primă fază vom avea undeva la 120 – 130 locuri de muncă, la momentul la care vom deschide acest obiectiv, undeva la sfârşitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie, cel târziu. Sperăm ca în timp activitatea să ne genereze noi locuri de muncă în mod direct, dar şi pe orizontală să putem afecta această zonă. Nu vă ascund că a fost o decizie şi oarecum emoţională, eu fiind din Drăgăşani şi cred că până la urmă asta a primat în decizia noastră între Alba şi Călimăneşti”, a declarat Adrian Ursescu, reprezentantul NBC Media Bazzar Corporation SRL.