Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Prejudiciu de milioane de euro

ÎNȘELĂTORII. Șase județe din țară, printre care și Vâlcea, au fost răscolite, în noapte de 16/17 ianuarie de polițiștii și procurorii DIICOT „Serviciul Teritorial Bacău, în căutarea unor infractori, membri ai unei grupări infracționale transfrontaliere. Infractorii erau specializați în săvâr șirea de infracțiuni prin intermediul sistemelor și rețelelor informatice – deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, falsificarea instrumentelor de plată electronică și efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Oamenii legii au descins în 14 locații, trei din județul Vâlcea, (două la Dănicei, una în municipiul Rm. Vâlcea), ridicând pentru cercetări și audieri 15 persoane. Alte județe unde au avut loc descinderi domiciliare au fost Bacău, Neamț, Suceava, Harghita și în municipiul București, anchetatorii reușind destructurarea acestui grup infracțional organizat transfrontalier.

Scoteau banii din Republica Dominicană

Membrii grupării acționau pe teritoriul Olandei, metoda utilizată fiind skimming-ul, pentru copierea datelor titularilor de conturi de card și falsificarea instrumentelor de plată electronică. Infractorii efectuau apoi retrageri  frauduloase de pe teritoriul Republicii Dominicane. Prejudiciul produs prin activitatea infracțională este de ordinul milioanelor de euro. Numai în perioada august-octombrie 2011, a fost retrasă suma de 500.000 de euro.

La sediul DIICOT Bacău au fost audiate 15 persoane, urmând ca după finalizarea audierilor să fie dispuse măsurile legale în cauză. Procurorii DIICOT au colaborat în această cauză cu  ofițerii US Secret Service, cu reprezentanții American Express, cu EUROJUST  și cu autoritățile judiciare olandeze. Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul  BCCO Bacău, BCCO Ia și, BCCO Pitești, BCCO Suceava, BCCO Brașov IPJ Bacău, IPJ Neamț și lucrători din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi. Suportul informativ a fost  asigurat de către DOS și  DGIPI.

MAGDA POPESCU