Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Peste 1.200 de pastile de ECSTASY, confiscate ! TRAFICANTUL a fost reţinut de POLIŢIE

Un bărbat a fost prins în flagrant în timp ce încerca să vândă peste 1.200 de comprimate de ecstasy. Poliţiştii de la Crimă Organizată şi procurorii DIICOT au tăbărât practic pe bărbatul ce avea asupra o cantitate foarte mare de droguri de mare risc. Astfel, Z.R. – 38 de ani, din Constanţa, a fost ridicat de mascaţi, iar la locuinţa lui s-au făcut ulterior percheziţii.

Traficantul le-a spus oamenilor legii că încerca să comercializeze 1.297 de comprimate de ecstasy, pe care acesta voia să le vândă în schimbul a 5.000 de euro. Infractorul a fost reţinut pe baza unei ordonanţe, pentru 24 de ore, el urmând să fie prezentat în faţa instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă. „Activităţile s-au desfăşurat sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanţa, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliției Române” – susţin poliţiştii.