Primarul din Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, a fost reținut, în noaptea de 25 spre 26 aprilie, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), după ce a fost prins în flagrant primind 50.000 de lei de la administratorul unei firme căreia îi încredințase un contract de 200.000 de euro pentru lucrări de amenajare a unor spații publice. A doua zi, acesta a fost prezentat Tribunalului București care a decis arestarea sa sub un mandat de 29 de zile. În motivarea deciziei de arestare preventivă, completul de judecată a specificat că primarul s-a folosit de funcția sa pentru a obține bani, ceea ce reprezintă un pericol pentru ordinea publică și că primarul intenționa să comită o nouă faptă de luare de mită „față de acela și birou de arhitectură, cu prefigurarea aceluia și mod de operare” . A urmat introducerea recursului la Curtea de Apel București, acțiune pregătită și susținută de Casa de Avocatură „Livescu&Asociații” pe care o prezentăm mai jos, cu mențiunea că ne-am permis să scoatem datele tehnice ale memoriului, considerate de noi mai puțin importante, din lipsa spațiului tipografic. Magistrații Curții de Apel București au respins recursul formulat, astfel că primarul Emilian Francu a rămas în arest preventive la IGPR. Decizia instanței este definitivă. În fața instanței, Frâncu a susținut că este nevinovat, că banii nu îi erau destinați și că ar fi încercat să obțină o sponsorizare pentru evenimentele legate de împlinirea a 625 de ani de la atestarea orașului Râmnicu Vâlcea. Romeo POPESCU
DOMNULE PREȘEDINTE,
Subsemnatul, FRÂNCU EMILIAN VALENTIN, în calitate de recurent în dosarul nr. 16756/3/2013, prin avocat Monica Livescu, formulez următoarele
MOTIVE DE RECURS
împotriva încheierii din 26.04.2013 a Tribunalului București secția a II-a penală, pronunțată în dosarul mai sus menționat, prin care:
– s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție de a dispune luarea măsurii arestării preventive pe o durata de 29 de zile cu începere de la data de 26.04.2013, până la data de 24.05.2013 și emiterea mandatului de arestare preventivă;
– s-a respins cererea de luare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.
MOTIVELE RECURSULUI
Invocăm motivul de recurs prevăzut de disp. art. 3859 alin.1 pct.172 Cod proc.pen. – hotărârea este contrară legii sau prin hotărâre s-a făcut o aplicare gre șită a legii Au fost gre șit aplicate în cauză disp. art. 136 litera d C.proc.pen., 148 lit. c și f C.p.p. rap. la art. 1491 alin. 10 C. proc. pen. Încheierea atacată încalcă în mod flagrant disp. art. 356 lit. c Cod proc. pen. în sensul că nu a făcut o ” analiză a probelor care au servit ca temei al soluționării laturii penale a cauzei, cât și a celor care au fost înlăturate… precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția dată în cauză
Din această perspectivă urmează să se constate că încheierea atacată nu face decât să preia în mod formal până la literă referatul de propunere a arestării preventive, fără nicio analiză concretă și personală a judecătorului fondului a elementelor de fapt și de drept puse în discutie. În ce privește apărările și probele formulate de inculpat nu au fost în niciun mod analizate din punctul de vedere al efectelor lor cu privire la analiza indiciilor privind existența faptei reținute în sarcina acestuia și nici cele cu privire la lipsa de pericol social concret al inculpatului. Prin modul de motivare al instanței de fond se încalcă în mod flagrant principiul prezumției de nevinovăție consacrat de art. 52 Cod procedură penală. Practic, judecătorul fondului a reținut de o manieră explicită în expunerea de motive a hotărârii că ” fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită” , când de fapt ceea ce avea de analizat era doar dacă sunt indicii temeinice în sensul art. 681 Cod proc.pen și nu să dea deja verdictul pe fond în ceea ce privește existența faptei și întrunirea elementelor constitutive de natură să atragă sancțiunea penală de x ani. În acest mod a fost încălcat un drept fundamental și o regulă în desfășurarea procesului penal care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea hotărârii.
În speță nu s-a respectat prevederile, art. 6 alin. (1) și (2) și art. 341 alin. (2) Cod proc.pen. În data de 26.04.2013 a avut loc șiedința de judecată (camera de consiliu) pentru judecarea propunerii procurorului DNA de arestare preventivă a inculpatului Frâncu Emilian Valentin. La începutul șiedinței de judecată, apărătorii au invederat instanței faptul că inculpatul își menține aceea și pozitie, ca și în timpul cercetărilor, în sensul că dorește să nu facă o declarație și să uzeze de dreptul la tăcere. Argumentele principale au constat în faptul că, din cauza timpului limitat de care au beneficiat avocații pentru a consulta dosarul, nu s-a putut realiza o pregătire riguroasă a apărării. În acest sens, alegând să nu dea nicio declarație, inculpatul înțelege să se folosească de dispozițiile art. 6 CPP privind garantarea dreptului la apărare. În acest sens, unele dintre garanțiile dreptului la apărare constau în dreptul de a nu da nicio declarație pe parcursul procesului penal și dreptul la tăcere. Opțiunea sa asupra dreptului la tăcere era justificată și este justificată și de faptul că se află de mai multă vreme sub tratament cu medicație antidepresivă și anxiolitică, care scad puterea de concentrare și atenția, dar și memoria.
La sfârșitul șiedinței de judecată, în conformitate cu prevederile art. 341 alin. 1, instanța a acordat inculpatului ultimul cuvânt. În timpul exercitării acestui drept, instanța, încălcând dispozițiile art. 341 alin. (2), a adresat inculpatului mai multe întrebări referitoare la aspecte concrete, esențiale care țin de fondul cauzei. Or, la acel moment, șiedința de judecată viza propunerea de arestare preventivă, respectiv dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 CPP pentru a se putea dispune această măsură. Intervenția instanței în susținerea ultimului cuvânt al inculpatului, întreruperea desfășurării acestui moment prin adresarea de întrebări, reprezintă o încălcare gravă a dreptului la apărare al inculpatului și a dreptului la tăcere pentru care acesta optase la acest moment. Astfel, au fost încălcate, în primul rând dispozițiile art. 6 CPP alin. 1 privind garantarea dreptului la apărare în tot cursul procesului penal și ale alin. 2, care prevăd că „în cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate să asigure părților deplină exercitare a drepturilor procesuale în condițiile prevăzute de lege și să le administreze probele necesare în apărare.” Un astfel de drept procesual consta și în ultimul cuvânt al inculpatului, prevăzut de art. 341 CPP; conform alin. 2 al aceluia și articol „în timpul în care inculpatul are ultimul cuvânt, nu i se pot pune întrebări.” Această dispoziție legală a fost încălcată de către instanță în momentul în care inculpatului i-au fost puse mai multe întrebări. În acest mod, prin nerespectarea exercitării dreptului la ultimul cuvânt așa cum prevede Codul de procedură penală, instanța a încălcat grav una dintre garanțiile dreptului la apărare al inculpatului, cauzându-i o vătămare. Astfel, inculpatul nu a avut posibilitatea de a- și prezenta apărarea fără a fi întrerupt și fără a i se pune întrebări și, ținând cont că aceste întrebări vizau fondul cauzei, instanța a avut în vedere și aceste elemente în luarea hotărârii. Așa cum a apreciat și Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 1801/2005: ” Este de observat că ultimul cuvânt al inculpatului nu reprezintă numai ultima manifestare a dreptului său de apărare înainte de pronunțarea hotărârii, ci constituie un drept unic ce nu poate fi exercitat de apărător în numele celui asistat. La ultimul cuvânt nu se pot da inculpatului replici, nu i se cer explicații cu privire la cele arătate, iar în timpul cât are ultimul cuvânt nu i se pun întrebări.” Având în vedere aceste aspecte, solicităm instanței ca, în baza art. 197 alin (4), teza a II-a, să ia în considerare din oficiu această încălcare a dreptului inculpatului la ultimul cuvânt și să anuleze acest act procedural. Anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei. Menționăm că această încălcare îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a se putea dispune reținerea nulității: A fost încălcată o dispoziție legală referitoare la desfășurarea procesului penal prin acțiunea organului judiciar (art. 197 alin. 1, teza I). În speță, au fost încălcate prevederile art. 341 alin. 2 conform cărora ” în timpul în care inculpatul are ultimul cuvânt, nu i se pot pune întrebări” . Așa cum se poate verifica în incheierea de șiedință sau în înregistrarile audio ale șiedinței de judecată din data de 26.04.2013, instanța a adresat inculpatului mai multe întrebări. Inculpatului i-a fost produsă o vătămare procesuală prin actul încălcat (art. 197 alin. 1, teza a II-a); Inculpatului nu i-a fost respectat dreptul la apărare, întrucât, unul dintre componentele acestui drept constă și în dreptul la tăcere. În acest sens, așa cum am menționat anterior, la începutul șiedinței de judecată, inculpatul i-a invederat instanței că alege să nu dea nicio declarație, utilizând în acest scop de dreptul la tăcere. Vătămarea procesuală nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului (art. 197 alin. 1 teza a II); Dreptul la apărare reprezintă un principiu fundamental și o regulă de bază a desfășurării procesului penal. Prin urmare, procesul penal nu poate continua în condițiile în care una dintre regulile sale de desfășurare a fost încălcate, întrucât s-ar pune sub îndoială întregul act de justiție. Aceste reguli au fost consacrate de legiuitor pentru a asigura fiabilitatea procesului penal și atingerea scopului acestuia care este, așa cum prevede art. 1 din codul de procedură penală „constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel încât orice persoană care a săvâr șit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.” Pentru aceste motive și ținând cont de principiul anulării actului subsecvent, solicităm și anularea încheierii instanței din data de 26.04.2013 prin care a fost luată măsura arestării preventive. Nulitatea unui act procedural/procesual atrage și nulitatea actelor următoare interdependente cu cel în cauză. De asemenea, ca urmare a anulării încheierii mai sus menționate, solicităm anularea mandatului de arestare emis și punerea în libertate a inculpatului Frâncu Emilian Valentin. (…)
S-a făcut o apreciere gre șită a îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 148 lit. c și f Cod proc. pen. atunci când instanța a considerat propunerea de arestare preventivă formulată de procuror pe baza acestor două temeiuri de drept. Niciuna dintre condițiile prevăzute de dispoziția legală mai sus menționată nu era îndeplinită în cauză, prin raportare și la condițiile premisă prevăzute de disp. art. 143 alin.1 Cod proc. pen. Astfel: * Nu există probe sau indicii temeinice cu privire la săvâr șirea de către acesta a unei fapte prevăzute de legea penală. Considerăm că instanța de fond nu a făcut o aplicare corectă a incidenței disp. art. 681 alin. (1) din Codul de Procedură Penală și a evaluat gre șit probele sub aspectul existenței unor indicii temeinice în sensul că din datele existente în cauză nu rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează actele de urmărire penală ar fi săvâr șit fapta. Din acest punct de vedere este necesar să analizăm cel puțin prima facie dacă sunt indicii privind întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de care este acuzat recurentul – luare de mită. În raport de motivele ce le vom menționa în continuare solicităm instanței să constate că aceste indicii nu există în cauză și că în mod eronat ele au fost reținute că ar exista de către instanța de fond.
În referatul DNA prin care a justificat propunerea de arestare preventivă s-au invocat următoarele aspecte cu privire la îndatoririle de serviciu ale recurentului în raport de care se pretinde că ar fi pretins mita:
Pretinse fapte/acte din ianuarie 2013:
– că în luna ianuarie 2013, Biroul Individual de Arhitectură (BIA) Popescu Sorin Dragoș a câștigat concursul organizat de Primăria Municipiului Vâlcea pentru proiectul de arhitectură cu denumirea „Reorganizarea și amenajarea spațiului public central din municipiul Râmnicu Vâlcea” , ce a avut ca obiect amenajarea unei piețe publice, a unei parcări subterane și a unui pasaj pietonal în această localitate;
– că recurentul ar fi precizat numitului Popescu Sorin Dragoș (PSD), cu ocazia negocierilor purtate, în luna ianuarie 2013, că prețul real s-ar situa în jurul sumei de 180.000 euro, însă ar fi acceptat stabilirea sumei de 200.000 euro;
– că în cadrul acestei negocieri, recurentul i-ar fi precizat lui PSD că vor mai discuta după realizarea lucrării și a realizat de o manieră aluzivă, ocolitoare, pretinderea pentru sine a diferenței de 20.000 euro și că va semna toate actele ce intră în atribuțiile sale de serviciu în legătură cu încheierea, derularea și executarea contractului de prestări servicii dintre BIA Popescu Sorin Dragoș și Mun. Râmnicu Vâlcea.
Această pretinsă implicare a recurentului în etapa anterioară încheierii contractului de prestări servicii este infirmată de actele depuse de noi ca probe în fața instanței de fond, acte publice din SEAP, care atestau ca atribuirea acestui contract, negocierea prețului acestuia nu intrau în atribuțiile acestuia de serviciu. Nu sunt indicii că ar putea fi reținută în sarcina acestuia atribuția de serviciu de „încredințare” a acestui contract, așa cum s-a afirmat în referatul DNA. Contractul în raport de care s-a formulat acuzația s-a semnat doar în mod formal în mandatul actualului primar. Obligativitatea atribuirii și semnării acestuia rezultă din procedura anterioară de achiziție publică rezultată din înscrisurile probatorii depuse: câștigarea de către Popescu Sorin Dragoș (titularul Biroului Individual de Arhitectură) a unei proceduri de achiziție publică – tip concurs de soluții, având ca obiect „Reorganizarea și amenajarea spațiului public central din mun. Râmnicu Vâlcea”, desfășurate pe baza unei proceduri de achiziție începute încă din februarie 2012 și un juriu desemnat în mandatul primarului anterior.
Primarul Emilian Francu nu a avut nicio atribuție în „încredințarea” contractului de prestări de servicii de proiectare pentru câștigătorul acestui concurs, având în vedere că, potrivit anunțului de participare din SEAP nr. 214/16.02.2012, „decizia juriului este obligatorie pentru autoritatea contractantă”, iar „contractele de servicii atribuite în urma concursului vor trebui să fie atribuite câștigatorului concursului”. În aceste condiții nu are niciun suport faptic și probatoriu susținerea acuzației că în ianuarie 2013 ar fi pretins anumite sume de bani legate de încheierea contractului sau negocierea prețului acestuia. Este relevant că pentru acest pretins act material al faptei ce i se reține în sarcină, nu există nicio probă relevantă care să nască suspiciunea rezonabilă că ar fi săvâr șit infracțiunea de luare de mită. Dimpotrivă, rezultă, fără putință de tăgadă, că acesta nu avea nicio atribuție de serviciu a cărei îndeplinire să fi putut fi condiționată de primirea pretinsei mite, așa cum se susține în referatul DNA. Din referatul DNA nu rezultă nici măcar dacă aceste pretinse fapte din ianuarie 2013 ar fi probate cu declarația de martor a lui Popescu Dragoș sau ar exista și alte probe directe sau indirecte. În aceste condiții sunt simple afirmații gratuite și pro causa ale acuzării, fără niciun suport indicial în dosar, doar pentru a încerca configurarea elementelor constitutive ale infracțiunii de luare de mită. În aprecierea lipsei indiciilor temeinice că s-ar fi săvâr șit fapta de luare de mită este relevant și un alt aspect rezultat din înscrisul nou pe care îl depunem – contractul de prestări servicii din 4.03.2013 în legătură cu care s-a afirmat că s-ar fi săvâr șit fapta. (va urma)