Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

EXERCIȚIU la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea

Mâine, 27 iunie a.c., începând cu ora 11:00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „General Magheru” al județului Vâlcea și Spitalul Județean de Urgență Vâlcea vor organiza un exercițiu cu forțe și mijloace în teren, pentru gestionarea unor situații de urgență determinate de o explozie la secția ATI (incendiu, degajări mari de fum, scurgeri radioactive etc.), cu multiple victime, precum și activarea Planului roșu de intervenție al județului Vâlcea.

Peste 45 de pompieri vor acționa cu 15 autospeciale de intervenție, de diferite tipuri, pentru a executa misiunile impuse de starea de urgență.

La exercițiu vor participa salvatori din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, Detașamentului de Pompieri Drăgășani și Secției de Pompieri Govora, dar și echipe din partea instituțiilor care fac parte din Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (C.J.S.U.), cu rol important în luarea măsurilor care se impun în cazul producerii unor astfel de situații de urgență (IJJ, IPJ, SAJ, Crucea Roșie, DSP, Politia Locală, SJU, UPU, SRI și Colegiul Psihologilor din România).

Înștiințăm cetățenii că aceste exerciții vor avea loc periodic, pentru pregătirea și antrenarea forțelor implicate în gestionarea diferitelor tipuri de situații de urgență!

𝑰𝒎𝒑𝒓𝒆𝒖𝒏𝒂 𝒎𝒂𝒊 𝒑𝒓𝒆𝒈𝒂𝒕𝒊𝒕𝒊!!!