Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

CEZ îşi bate joc de oamenii din Dăeşti

Pe lângă faptul că au făcut zeci de reclamaţii privind modalitatea de facturare a societăţii CEZ Oltenia, acum vâlcenii se plâng din cauza faptului că se întrerupe curentul electric de mai multe ori pe zi şi li se ard aparatele electrocasnice din gospodărie. Este vorba, de fapt, de cetăţenii din comuna Dăeşti, care de vinerea trecută mai mult stau în beznă decât cu lumina aprinsă. Asta pentru că, de mai multe ori pe zi li se întrerupe curentul electric în locuinţe şi aşteaptă ore întregi să revină. Au făcut plângeri la CEZ Oltenia, însă nimeni nu-i bagă în seamă, iar echipele de intervenţie întârzie să-şi facă apariţia pentru remedierea problemelor.
Cel mai grav este faptul că multe persoane s-au ales şi cu pagube însemnate datorită penelor de curent ale celor de la CEZ. Persoanele din Dăeşti care ne-au contactat şi cărora le păstrăm anonimatul, ne-au mărturisit că, din cauza întreruperilor dese de curent, li s-a ars centrala termică şi calculatorul. Cine va plăti pagubele? Nu se ştie încă!