Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

A LOVIT o asistentă și a distrus oglinda ambulanţei cu un TOPOR. Totul s-a întâmplat în Băile Olănești

În minivacanța de 1 iunie și Rusalii, un bărbat care primea îngrijiri medicale a început să manifeste un comportament violent. A lovit asistenta medicală şi a distrus cu un topor oglinda retrovizoare a autospecialei. A fost nevoie de intervenţia mascaţilor pentru detensionarea conflictului. Totul s-a întâmplat în Băile Olăneşti.

„În data de 2 iunie a.c., la ora 23.47, Poliţia oraşului Băile Olăneşti a fost sesizată prin SNUAU 112, cu privire la faptul că T.V., de 43 de ani, a devenit foarte violent în timp ce i se acordau îngrijiri medicale, lovind cu palma asistenta medicală şi distrugând cu un topor oglinda retrovizoare a autospecialei.

Cunoscându-se că bărbatul are un comportament violent şi antecedente penale pentru fapte cu violenţă poliţiştii sesizaţi au solicitat sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.

Ajunşi la faţa locului în aproximativ 20 de minute de la apel, după o deplasare de 12 km, poliţiştii au purtat discuţii cu persoana recalcitrantă pentru a detensiona situaţia şi au scos în afara oricărui pericol pe toţi cei prezenţi, fiind pregătiţi în orice moment să folosească mijloacele din dotare dacă persoana devenea din nou agresivă.

La sosirea luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale, bărbatul recalcitrant a fost deposedat de topor, imobilizat şi condus la Spitalul Judeţean Vâlcea – Secţia Psihiatrie, unde a şi fost internat. În cauză, se efectuează cercetări faţă de bărbatul în cauză pentru comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi distrugere, fapte prev. şi ped. de art. 193 şi 253 din Codul penal.” se arată în comunicatul IPJ Vâlcea.