”O țară băltoasă”, cu populație majoritar musulmană, a ajuns o adevărată comoară pentru România!
Autoritățile române au fost practic forțate de ruși să accepte Dobrogea în schimbul Basarabiei de Sud.
Dobrogea are o istorie milenară, de la civilizațiile neolitice, de acum 5-6.000 de ani în urmă și până la o istorie modernă zbuciumată. Un teritoriu definit de de importanta deschidere la Marea Neagră dar și de vecinătatea Dunării, o zonă implicit multi-etnică care a trecut de la un imperiu la altul, de la o stăpânire la alta până acum aproximativ 150 de ani când a intrat definitiv în componența Regatului României.
Dobrogea băgată pe gât românilor, în schimbul Basarabiei de Sud
Dobrogea era teritoriu otoman în 1877 atunci când România pleca alături de ruși, la război împotriva turcilor. Era penultimul război ruso-turc, declanșat pe fondul revoltelor anti-otomane din Balcani din anul 1876. Românii au profitat de faptul că rușii se împotmoliseră în fața redutelor otomane din Bulgaria și după o campanie glorioasă în care au fost lăudați inclusiv în presa internațională, au ajuns în tabăra învingătorilor. După capitularea Plevnei, cu masiva contribuție românească, rușii au câștigat războiul. La 19 februarie 1878, era semnat tratatul de pace de la San Stefano. Pentru români victoria rusească asupra turcilor a însemnat practic recunoașterea independenței. Rușii nu era însă dispuși să mai acorde alte avantaje românilor, deși au dus greul războiului.
Mai mult decât atât rușii au cerut de la români, Basarabia de Sud. Adică județele Cahul, Ismail și Bolgrad, o zonă agricolă și piscicolă foarte bogată, cu deschidere la Marea Neagră dar și la Delta Dunării, cu potențial economic deosebit. La schimb, rușii ofereau României, Dobrogea.
Dobrogea urma să servească drept monedă de schimb. Partea proastă este că românii nu prea aveau de ales, iar rușii efectiv impuneau acest schimb în ciuda voinței autorităților românești. Situaţia era cu atât mai delicată cu cât trupele ruseşti se aflau încă pe teritoriul ţării, iar o decizie greşită ar fi putut însemna din nou pierderea independenţei. Rusia nu dorea nici în ruptul capului să renunţe la Basarabia de Sud.
”O țară băltoasă”, refuzată inițial la negocieri
Culmea, Dobrogea nu era o zonă atractivă pentru autoritățile românești de la aceea vreme. În schimb, Basarabia de Sud era considerată mult mai valoroasă din punct de vedere economic și o pierdere de neacceptat. Mai ales conservatorii criticau crunt schimbul oferit de ruși. Zvonurile circulau cum că principele Carol I și miniștrii Kogălniceanu și Ion C. Brătianu s-ar fi înțeles de mult cu rușii privind acest schimb. S-a iscat un scandal uriaș, Carol I și miniștrii săi fiind acuzați de trădare națională. Pentru mulți oameni politici din România acelor vremuri, Dobrogea era doar ”o țară băltoasă”, fără miză economică.
„Locuitori de orice naţionalitate şi religie, Dobrogea, vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân, de astăzi face parte din România. Voi de acum atârnaţi de un stat unde nu voinţa arbitrară, ci numai legea dezbătută şi încuviinţată de naţiune hotărăşte şi ocârmuieşte. Cele mai sfinte şi mai scumpe bunuri ale omenirii: viaţa, onoarea şi proprietatea sunt puse sub scutul unei Constituţii pe care ne-o râvnesc multe ţări străine. Religiunea voastră, familia voastră, pragul casei voastre vor fi apărate de legile noastre şi nimeni nu le va putea lovi, fără a-şi primi legitima pedeapsă”, arată un fragment din proclamația lui Carol I către populați Dobrogei. După integrarea Dobrogei în sistemul administrativ românesc a fost abolită dijma otomană și introdus sistemul de taxe românesc. Dobrogea era însă pustiită. Mai bine de 60% din populația turco-mongolă a părăsit teritoriul. Zona a fost repopulată. În 1913, primarul Constanței raporta că în Dobrogea erau 32.4% români,19.6% bulgari, 11% lipoveni. Musulmanii încă totalizau un 29.2% din totalul populaţiei în Dobrogea, adică erau al doilea grup etnic.
