Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Alalalt e Mitu

        ” După doi ani de zile, deputatul independent de Vâlcea Dumitru Becșenescu aruncă în public acuzația neverosimilă că ar fi fost șantajat în campania electorală 2004 de jurnalistul Petre Tănăsoaica ” printr-un artificiu că ruia greu și puteai anticipa urmările, el a încheiat contractul pentru prestarea serviciilor electorale pe răspunderea economică și juridică a firmelor grupului ANTARES unde este „patron sub acoperire” ” mai apoi apretins că nu mai plătește sumele restante pe motiv că nu i s-ar fi promovat materialele publicitare ale grupului trimise redacției ” ne aflăm în fața unei șarlatanii, menită să nu se poată stabili sumele angajate de candidatul PUR în campania electorală trecută, încă lcându-se flagrant legea ” în cazul unei anchete penale, cu siguranță, Dumitru Becșenescu va primi calitatea de inculpat ” de unde se va vedea adevărul vechiului proverb cu groapa săpată altuia ” surprinde lipsa de solidaritate a celorlalte redacții locale și atitudinea unor derbedei de presă cunoscuți, care aruncă cu noroi (contra cost) în Petre Tănăsoaica, spre dezamăgirea cititorilor vâlceni

 

          Expresia din titlul articolului vine din melosul popular și este des folosită în satele oltenești, atunci când se vorbește cu păcat despre un „vinovat fără vină”, ascunzându-se adevăratul om ce trebuie supus oprobriului public sau sancțiunii penale. Un astfel de caz s-a petrecut și la oraș, mai precis în municipiul Rm. Vâlcea, creându-se mult zgomot pentru nimic. După scandalul apărut în trustul „Gazeta” de la Cluj, deputatul de Vâlcea Dumitru Becșenescu a determinat un nou „cutremur” în presă. Mult zgomot pentru nimic! Becșenescu afirmă că patronul ziarului „Viața Vâlcii”, Petre Tănăsoaica, l-ar fi șantajat în urmă cu doi ani, pe când candida pentru funcția de deputat. Fie plecând numai de la această afirmație și cazul trebuie închis, prefigurându-se calomnios, nerevelator și tendențios. Au trebuit să treacă doi ani de zile ca să prindă curajul deconspirării un deputat aflat sub imunitate Parlamentară , un europarlamentar investit de bătrâna Europă cu sarcini de supravegherea luptei împotriva corupției și eliminarea actelor infracționale mari din viața României contemporane? De ce a tăcut atâta timp? Simplu. Pentru că nu poate dovedi nimic. Pe fondul cazului de la Cluj, individul încearcă marea cu degetul. Doar are imunitate Parlamentară .

          Acuzația

          Fostul om de afaceri, în prezent deputat independent, susține că , în anul 2004, pe când a candidat pentru funcția de deputat, Petre Tănăsoaica i-a cerut o sumă mare de bani (mai exact 400 de milioane de lei vechi) în schimbul tăcerii (?!) ziarului în campanie. Becșenescu susține că a refuzat inițial să plătească , drept pentru care a ținut titlurile de prima pagină ale ziarului timp de șase zile. În tot acest timp, patronul ziarului a început să insiste, prin diverse surse, pe lângă alți colegi de-ai săi din coaliție. Mai apoi, zice el, rezultatul a fost că era tras la răspundere pentru tot ce mergea prost în campanie. În final, mai zice că a fost obligat să semneze un contract de publicitate. „Am plătit 245 de milioane din cele 400, de dragul liniștii în campanie, După care a fost imediat scris un material care mă ridica în slăvi”, afirmă Becșenescu. Cea de-a doua tranșă nu a mai fost plătită, drept pentru care deputatul a fost dat în judecată, însă tribunalul s-a pronunțat în favoarea sa. Acum, acesta intenționează să acționeze cu ajutorul instanței pentru a i se face dreptate și pentru a recupera banii pe care i-a plătit, mai ales că se simte încurajat de ce s-a întâmplat cu jurnaliștii de la Cluj.

          Apărarea „vinovatului fără vină”

          Replica patronului acuzat a venit printr-o conferință de presă, organizată la sediul redacției sale, în ziua următoare ieșirii în public a deputatului ce se dă victimă. Tănăsoaica a susținut că el a fost cel șantajat, pentru că a refuzat să susțină campania electorală a echipei PSD-PUR. „Mă voi duce la Tribunalul Vâlcea și voi cere declanșarea acțiunii de faliment a Grupului „Antares”, pentru că nu și-a achitat facturile Față de mine. Nu a plătit contractul în întregime, deși a beneficiat de munca echipei pusă la dispoziție de ziarul nostru pe o perioadă de aproape o lună”, a mai spus Tănăsoaica. Continuând, el a precizat: „Nu eram în Vâlcea când și-a început campania pe postul de televiziune Vâlcea Unu. Am primit fel și fel de telefoane care îmi descriau felul în care sunt acuzat. Am primit și telefoane care m-au înjurat. Cinstit vorbind, sunt un om care își analizează perfect comportamentul public și care nu mizează niciodată pe ideea că ar avea dreptate sută la sută. În ceea ce îl privește pe Dumitru Becșenescu, chiar îmi fac griji, pentru că de la un escroc de talie națională nu te poți aștepta la lucruri bune. Ziarul a fost angajat în campania PSD-ului După discuții foarte corecte și obiective, mai ales că echipa pe care o propunea PSD-ul la Vâlcea nu putea să primească replici negative. Se schimbase conducerea PSD-ului și oamenii propuși pe listă nu puteau fi acuzați ca fiind beneficiari de afaceri oneroase. Cu excepția lui Dumitru Becșenescu. A doua întâlnire cu personajul a durat mai puțin de un minut, când subsemnatul a fost chemat la staff-ul electoral al PSD să se întâlnească , la negocieri cu individul. I-am spus din prima că nu mă interesează banii lui și i-am trântit ușa în nas. Acest moment este uitat de Becșenescu în declarațiile sale de presă. S-a pus problema ca șeful PUR pe Vâlcea, Dumitru Bușe, să fie sfătuit să schimbe candidatul. Numai că nu se mai putea, pentru că listele erau deja depuse la Biroul Electoral Central. În acest moment, ziarul Viața Vâlcii a făcut, probabil, cel mai mare compromis din viața sa: a acceptat la presiunile președintelui Dumitru Bușe și ale staff-ului PSD să-l includă în campania electorală pe Dumitru Becșenescu!!! Contractul semnat cu PUR-ul, nu de subsemnatul și nu-mi fac din asta un titlu de glorie, a iscat din prima controverse în redacție. Directorul ziarului s-a arătat nemulțumit că Dumitru Bușe nu a trecut contractul pe numele partidului. El a fost semnat pentru firma Antares!!! Iată pe ce se bazează acest individ, ajuns deputat și datorită campaniei din Viața Vâlcii, când ne acuză de șantaj. Bine”™nțeles că nu a plătit contractul în întregime, că a beneficiat de munca echipei pusă la dispoziție de ziarul nostru pe o perioadă de aproape o lună, că s-au tras mii de ziare pe costul redacției cu magistralele programe ale marelui candidat Dumitru Becșenescu. Dumitru Becșenescu ne-a făcut. S-a ales cu mandat de deputat, râde din poză sfidător, ca un ospătar de la bufetul gării care a dat cu nasul de frișca din frigider, face conferințe de presă și spune în gura mare că a fost șantajat. A fost șantajat pe banii redacției Viața Vâlcii. Nu-i mai punem nici un epitet acestui individ care a reușit să-i păcă lească pe toți. Există că i de atac în justiție pe care le vom urma. La urma urmei, cu părere de rău, trebuie să o recunoaștem, un ziar profesionist a fost făcut de un neica nimeni, care a trecut prin lume zâmbind ca ospătarul de la bufetul gării, de pe urma că ruia, cu siguranță au profitat niște băieți deștepți. Dacă procurorii de la DNA și DIICOT ar fi interesați de această problemă ar putea afla cum un băiat care se laudă că și-a început afacerile cu un hectar de morcovi, a ajuns într-un termen incredibil de scurt să fie multimilionar în euro în România. Legat de această afirmație, autoritățile statului ar fi trebuit să se sesizeze din timp și să afle cum un băiat care în 2003 era într-un top oficial la nivelul a 8-9 milioane de euro, în 2004 are în cont afaceri de 32 de milioane de euro. El are bani, noi răbdare.”

          Concluzii temporare

          Nu suntem siguri că procurorii DIICOT își vor apleca atenția asupra acestei delațiuni, dar suntem convinși că aceștia își vor pierde timpul prețios că utând probe de vinovăție acolo unde nu se află. că Petre Tănăsoaica și redactorii săi l-au criticat excesiv pe deputatul Becșenescu pentru greșelile comise politic, pentru persiflarea electoratului și sfidarea politicului județean, nu mai trebuie amintit. Este un adevăr bine cunoscut, determinat de faptele deputatului. Prin comunele județului, deputatul își arată numai posterul lipit pe un autoturism, opulent, de teren, considerând că poza sa electorală și ai săi interpuși reprezentanți ilegali și de loc morali electoral, țin loc de contactul direct cu aceia care i-au dat votul încrederii parlamentare. Parlamentarul lipsește din teritoriu, de la întâlnirile cu electoratul și nu știm cum se relevă în contabilitatea Parlamentului deconturile suspicionate de a fi fictive. Era și normal să primească un astfel de tratament de la un ziar incisiv, veșnic racordat la critica guvernării și a greșiților ei, După cum este menirea presei democrate.

          Analizând situația în care a pus deputatul Dumitru Becșenescu Vâlcea, municipiul Rm.Vâlcea și presa locală, ducând scandalul în afara granițelor județene, tragem concluzia că dezinteresul său pentru imaginea tuturor marchează răutatea și un egoism vechi ce a irumpt numai acum. Ne aflăm în fața unui nou delator, După renumitul Crinu Popescu. Ştim bine că situația reclamată de Dumitru Becșenescu nu este aceea pe care o prezintă el și în cazul unei anchete penale vom cere să fim și noi audiați, prezentând probe evidente ale incorectitudinii sale electorale. Ca și în cazul celuilalt delator, pe vremea când acesta l-a „lucrat” pe omul care i-a dat cel mai mare sprijin politic și în afaceri, ex-președintele Consiliului Județean Iulian Comănescu (remember „afacerea Robinete”), denunțăm unilateral contractul avut cu grupul de firme ANTARES patronat de Dumitru Becșenescu. De la această dată, relațiile noastre contractuale au înghețat. Nu putem fi parteneri ai unui individ care folosește plata sau neplata sumelor corespunzătoare serviciilor publicitare antamate prin contract ca instrument de șantaj în cazul în care i se aduc critici constructive și reale narcisismului său politic și în afaceri.

Romeo Popescu