Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ZILELE ORAȘULUI BĂILE OLĂNEȘTI: Primarul Vasilache promite trei zile de distracţie maximă

Zilele oraşului Băile Olăneşti, manifestare devenită deja tradiţie pentru oamenii din Olăneşti, dar şi pentru turiştii aflaţi la tratament vor avea loc în acest an în perioada 17 – 19 iulie a.c. Evenimentul este organizat de Primăria Băile Olăneşti cu prilejul aniversării a 488 de ani de atestare documentară a oraşului.

De data aceasta, primarul Sorin Vasilache le-a pregătit oamenilor numeroase surprize muzicale şi nu numai. „În fiecare an, organizăm cu atenţie evenimentele prilejuite de Zilele oraşului pentru că ştim că oamenii doresc să se relaxeze şi să se distreze. Ne bucurăm şi am fi deosebit de onoraţi de participarea a cât mai multe persoane la cea de-a VII-a ediţie a „ZILELOR ORAŞULUI BĂILE OLĂNEŞTI”, prilej de consultare, dialog si cunoaştere a potenţialui turistic şi balnear al localităţii noastre.

Avem muzică de toate felurile şi credem noi că vom reuşi să fim pe gustul a cât mai multe persoane”, ne-a declarat Sorin Vasilache, primarul oraşului Băile Olăneşti.

PROGRAM

Vineri – 17 iulie 2015
16 :00 Recital muzică – rock- formația “ TIMPURI NOI”
17 :00 DESCHIDEREA OFICIALA A EVENIMENTULUI
Recital -muzică – ușoară “VOICE ANGELS”
Program artistic – muzică populară “ RAPSODIA VÂLCEANĂ”
Recital- muzică populară“ MARIANA IONESCU CĂPITĂNESCU”
Recital- muzică ușoară/etno “ MARINA”

DISCOTECĂ ÎN AER LIBER

Sâmbătă- 18 iulie 2015

18:00 Recital muzică și dans“ ANE MARY”
Recital – muzică ușoară “CĂTĂLIN CRIȘAN”
Recital – muzică populară “ CĂLIN MIHAI-CĂLIN MARIANA”
Recital- muzică etno “HAIDUCII”
DISCOTECĂ ÎN AER LIBER

Duminică- 19 iulie 2015

18 :00 Recital -muzică ușoară “EVE-LYN”
Recital- muzică populară “ROBERT TĂRNĂVEANU”
Recital – muzică ușoară“ CRISTINA”
Recital- muzică ușoară/etno“ RAOUL”
Recital – muzică populară “IRINA LOGHIN”
FOC DE ARTIFICII
DISCOTECĂ ÎN AER LIBER