Ani la rând viaţa din staţiunea Băile Govora a fost una extrem de monotonă. Turismul a ajuns la cote minime şi asta numai datorită faptului că staţiunea a fost uitată de autorităţile locale şi centrale, infrastructura fiind la pământ. Acum, însă, a venit timpul ca Băile Govora să redevină o staţiune înfloritoare. După eforturi susţinute, primarul localităţii Mihai Mateescu, împreună cu conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea, au reuşit să obţină finanţarea pentru proiectul de investiţii intitulat „Reabilitarea infrastructurii turistice a staţiunii balneare Băile Govora”, din cadrul „Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Domeniul de intervenţie 5.2.”. Implementarea proiectului în valoare totală de 22.777.014 lei a şi început şi va avea ca efecte creşterea atractivităţii ariei cu potenţial balnear natural în Băile Govora, precum şi îmbunătăţirea şi diversificarea ofertei de agrement pentru turiştii din staţiune. Prin acest proiect se urmăreşte reabilitarea Parcului Central (reabilitare fântână arteziană, construire miniamfiteatru în aer liber, reabilitare chioşc muzică), construirea de căi de acces către izvoarele minerale, construirea de pasarele pietonale peste unul dintre principalele obiective turistice naturale ale staţiunii care este pârâul Hinţa, realizarea unui traseu de cură balneară spre Curături. Primarul Mihai Mateescu este mândru de realizarea sa şi a colegilor săi şi le promite govorenilor să lupte în continuare pentru a obţine fonduri importante pentru dezvoltarea economică şi socială a staţiunii. „Este un lucru extraordinar pe care l-am obţinut şi îi asigur pe govoreni, dar şi pe toţi turiştii că în anul 2015 vor găsi o altă staţiune Băile Govora. Vor găsi o staţiune cu adevărat înfloritoare. Iniţial, acest proiect a fost stabilit în coordonatele programului Phare. Însă, din cauza faptului că a stat foarte mult pe lista de aşteptare, am fost nevoiţi să facem multe modificări şi să-l îmbunătăţim. A fost de bun augur, însă, pentru că în cele din urmă am reuşit să obţinem finanţarea prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Domeniul de intervenţie 5.2. Obiectivele noastre, prin derularea acestui proiect, sunt: creşterea numărului de înnoptări în staţiunea Govora, creşterea numărului mediu anual de turişti cu aproximativ 8%, îmbunătăţirea şi diversificarea ofertei de agrement pentru turişti, valorificarea eficientă a resurselor turistice naturale şi multe altele la fel de importante. Proiectul va avea efecte şi în plan social, pentru că se vor crea şase locuri de muncă permanente, 50 de locuri de muncă pe perioade determinate şi 30 de locuri de muncă indirecte. Astfel, traiul de viaţă al locuitorilor din zonă se va îmbunătăţi ca o urmare a creşterii veniturilor autorităţilor locale” – a declarat primarul staţiunii Băile Govora, Mihai Mateescu.
Lasă un comentariu