Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Primăria Ocnele Mari, luată în vizor de Curtea de Conturi a României

NEREGULI. Raportul pe anul 2010 al Curţii de Conturi scoate la iveală nerespectări ale  reglementărilor legale referitoare la achiziţiile publice, dar şi încălcări grave ale prevederilor legate de administrarea şi gestionarea patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ teritoriale. Printre instituţiile care au avut probleme în acest sens, se numără  primăriile din Ocnele Mari, Dănicei,Voineasa sau Mitrofani.

La Primăriile Dănicei,Voineasa sau Mitrofani, Curtea de Conturi a descoperit deficienţe legate de încălcarea  prevederilor legale privind efectuarea inventarierii patrimoniului şi reevaluării tuturor elementelor de această natură la termenul prevăzut de lege, precum şi câteva legate de asigurarea integrităţii bunurilor. Astfel, instituţiile, susţin inspectorii de la CC, nu au efectuat operaţiuni de inventariere a tuturor elementelor patrimoniale, a disponibilităţilor aflate în conturi la bănci şi trezorerie sau ale creanţelor şi obligaţiilor faţă de terţi. Conform documentului amintit nu s-a făcut evaluarea activelor fixe corporale aparţinând domeniului public şi privat al unităţilor administrativ-teritoriale în vederea înregistrării în evidenţa contabilă a valorii acestora şi nici evaluarea, la cel puţin o dată la 3 ani,  a activelor fixe corporale de natura construcţiilor aflate în patrimoniul unităţilor administrativ-teritoriale. De asemenea, din actele contabile a lipsit înregistrarea rezultatelor acestei operaţiuni. Mai grav, au fost scoase, nelegal, din funcţiune câteva active fixe corporale din patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale, efectuându-se şi „înregistrarea eronata a scăderii din patrimoniu a unor active fixe de natura construcţiilor”.

Trebuie spus că nu fost, pe deplin, respectate prevederile legale privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, în timp ce verificarea inopinată a casieriilor, conform normelor legale, a lipsit cu totul.

Primăria Ocnele Mari are mari probleme, susţin inspectorii, în ceea ce priveşte desfăşurarea proceselor de achiziţii publice. Raportul relevă că se poate vorbi de  superficialitate în evaluarea ofertelor la momentul atribuirii contractelor de lucrări, dar şi de insuficienta implicare a membrilor comisiei de evaluare în verificarea caietului de sarcini şi a ofertelor participanţilor la procedura de achiziţie publică. Iată câteva nereguli consemnate:  • modul defectuos de urmărire a realităţii şi legalităţii datelor înscrise în situaţiile de lucrări prezentate de către executanţi • neurmărirea modului de respectare a clauzelor înscrise în contractele încheiate pentru efectuarea serviciilor de dirigenţie de şantier care au fost externalizate.

OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU