Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Oferte la preţ de criză pentru pensionari

„Deşi este an de criză, s-a făcut o rectificare bugetară şi începând cu această lună, avem prinse în buget mai multe investiţii, majoritatea pentru spaţiile de cazare, pentru a îmbunătăţi condiţiile pentru turişti”

Alina Târlea este de aproape 4 luni de zile directorul general al TBRCM SA, sucursala Vâlcea, care are în administrare Hotelul Livadia din Olăneşti. Consilierul local al PD-L recunoaşte că a administra un hotel precum Livadia este o mare provocare, însă experienţa ei anterioară în domeniul construcţiilor, pe resurse umane, i-a fost de mare ajutor.

Hotelul Livadia din Olăneşti aparţine SC TBRCM SA Bucureşti. În toată ţara există 13 sucursale administrate de Ministerul Muncii, în baza Legii 80/1992. Acţionarul majoritar al TBRCM este Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, care şi asigură biletele de tratament pentru hotelurile din subordine.

Hotelul are şi o bază de tratament modernă, renovată în 2008, unde se pot trata toate afecţiunile tipice pentru staţiunile balneare. An de an, la Livadia vin 4.500 de turişti. Capacitatea hotelului este de 250 de locuri, iar Casa de Pensii asigură capacitate maximă.

Management eficient

„În ultimele două luni, iulie şi august, conform contractului cu CNPAS, nu existau bilete pentru niciun operator. În baza unui ordin al ministrului, CNPAS-ul a furnizat doar societăţii TBRCM bilete pentru cele două luni. Deşi s-a vehiculat ideea că TBRCM este protejată de CNPAS, amintesc că doar 15% din totalul de bilete revin societăţii noastre. Alături de noi, sunt asigurate bilete pentru marii operatori şi societăţi comerciale” – ne-a declarat Alina Târlea, directorul Hotelului Livadia.

„În perioada acestor luni, ştiind că nu aveam grad de ocupare decât 20%, am început să lansăm oferte pe piaţă şi am iniţiat colaborări cu toate agenţiile mari din ţară. Oferta noastră a venit în sprijinul turistului, în sensul că un pensionar, pentru a se reface total, are nevoie de 2 cure pe an. Cum Casele judeţene de Pensii asigură un singur bilet de tratament pentru un pensionar, noi ne-am gândit că oferta de 66 lei/zi ALL INCLUSIVE şi tratament vine în întâmpinarea recuperării pensionarului”  – a mai adăugat directorul hotelului Livadia.

Alt gen de turism

Alina Târlea are planuri pentru a atrage cât mai mulţi turişti la Livadia. Se ştie că datorită tratamentele care se fac acolo, până acum, ei se adresau doar pensionarilor. Directorul societăţii doreşte, însă să atragă şi alt de turist. „În viitor, dorim să diversificăm pachetul nostru de servicii. Ne gândim să lansăm şi un alt fel de turism, cel sportiv şi turismul de conferinţe. Deja, am început să organizăm cantonamente pentru sportivi, precum şi găzduire pentru diferite evenimente. Avem şi o strategie de produs nouă. De la 1 iulie, am introdus sistemul de servire a-la-carte. Acum, la noi, se mănâncă ca la orice restaurant. Deja, lucrăm la oferta pentru Revelion şi sperăm ca în două săptămâni să o lansăm pe piaţă” – ne-a spus Alina Târlea.

Codruţa Alexandru