Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

GREU DE UCIS III: Şedinţă extraordinară de CL Râmnicu Vâlcea pentru schimbarea lui Matei

Şedinţa extraordinară a Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, convocată de 8 consilieri locali va avea loc luni, 8 iunie a.c. la orele 9.00. Unicul scop al acestei extraordinare este schimbarea încă o dată a viceprimarului cu atribuţiuni de primar interimar, Ion Gigi Matei. Ţinând cont de faptul că prefectul Dumitru Nicu Cornoiu a atacat hotărârile de Consiliu Local din data de 2 iunie a.c. la instanţa de contencios administrativ, iar acestea au fost suspendate, liberalii lui Buican sunt decişi să nu renunţe şi au convocat o nouă şedinţă cu aceeaşi ordine de zi.

„Având în vedere numeroase nemulţumiri ale cetăţenilor din Râmnicu Vâlcea, aspectele negative semnalate de presa locală şi centrală, privitoare la disfuncţionalităţi grave în conducerea şi administrarea oraşului, la proasta gestionare a problemelor edilitare, lipsa de comunicare dintre domnul viceprimar cu atribuţii de Primar, Ton Gigi Matei şi cetăţeni, consilieri locali, viceprimar şi alte autorităţi, manifestate începând cu preluarea atribuţiunilor de Primar de către viceprimarul Ion Gigi Matei.

Ţinând cont că mai este un an de zile, durată destul de mare, până la alegerea de către cetăţenii municipiului Râmnicu Vâlcea a Primarului, apreciem că măsura încetării desemnării domnului viceprimar Ion Gigi Matei să îndeplinească atribuţiile de Primar este oportună şi necesară în acest moment.

În consecinţă, convocăm şedinţa extraordinară pentru data de 08-06-2015, ora 09.00 cu ordinea de zi anexată”, se arată în adresa de convocare a Consiliului Local.

Astfel, pe ordinea de zi sunt doar 6 puncte, trei vizând revocarea hotărârilor din 2 iunie a.c. care au fost atacate de prefect, iar următoarele trei vizează încetarea desemnării domnului viceprimar Ion Gigi Matei să îndeplinească atribuţiile de Primar, desemnarea unui viceprimar al municipiului Râmnicu Vâlcea pentru a îndeplini atribuţiile ce i sunt conferite prin Lege Primarului până la alegerea unui nou Primar (Eduard Vîrlan) şi delegarea unui consilier local care să îndeplinească temporar atribuţiile viceprimarului municipiului (Iulian Voicu).