Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

500 de milioane duse pe apa sâmbetei la Făureşti

Precipitaţiile căzute în ultima perioadă au adus pagube importante şi în comuna Făureşti din sudul judeţului. „Nu pot spune că la noi a fost atât de rău ca în alte localităţi, nu vorbesc cu păcat. La noi au fost distruse trei drumuri pe care abia le făcusem, ca la carte şi cu forţe proprii. În total au fost 3 kilometri. Făcusem şi noi o îndreptare, băgasem piatră şi macadam, 500 de milioane s-au dus pe apa sâmbetei. Unul dintre drumuri este distrus mai mult, pe celelalte se poate circula fără probleme. Ne apucăm din nou să le facem, vom folosi un autogreder. Sperăm să primim şi noi bani, de unde o fi, de la minister, de la guvern, de la Consiliul Judeţean. Vom folosi şi bani din bugetul local şi vom rezolva problema. Ploile ne-au incomodat şi la lucrările pe care le avem la baza sportivă multifuncţională. Dacă ne lăsa timpul în două săptămâni era gata, aşa mai durează un pic dar nu ne lăsăm, mergem înainte. Mai avem de făcut cimentarea, de pus covorul sintetic şi plasa”, spune primarul localităţii, Ion Târvuică.