Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Vă vine să credeți? Românii cu nume de sfinţi vor plăti o taxă pentru a le folosi în continuare

Preocupat de numărul din ce în ce mai mare al românilor care poartă nume de sfinţi, liderul BOR a anunţat necesitatea introducerii unei cotizaţii pentru cei care vor să le folosească în continuare. Decizia va intra în vigoare în termen de câteva zile, iar taxa va fi obligatorie pentru toţi românii ale căror prenume se regăsesc în calendarul ortodox. „Peste un milion de români poartă numele arhanghelilor Mihail şi Gavril”, a declarat patriarhul Daniel. „Să nu mai vorbim de cei pe care îi cheamă Ion, Constantin sau Elena. Nici unul dintre ei nu a achitat Bisericii drepturile de autor cuvenite, deşi suntem de 2000 de ani impresarii tuturor sfinţilor din calendar. O taxă modică pe prenume e ceva firesc, la cât s-au jertfit aceştia pentru noi. Din bunăvoinţa Bisericii, cei care poartă mai multe nume de sfinţi vor plăti doar 50% pentru fiecare nume suplimentar.” „Mă bucur că nu cad sub incidenţa acestui decret”, declară Decebal Popescu, unul dintre puţinii români care nu poartă un prenume biblic. „E suficient că plătesc deja taxa BOR pentru numele de familie care derivă din cuvântul «popă»”. NB – Preluare intergrala de pe http://www.timesnewroman.ro/ Asta e sursa articolului de mai sus, deci este un pamflet cap coada. Cei de la „times new roman” se pricep la snoave, dar au pretentia de cititori care sa le si inteleaga.