Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Tânăr de 18 ani, bătut până la fracturi, în Râmnicu Vâlcea

În această dimineață am primit niște informații extrem de șocante. Este vorba de un incident grav petrecut în această noaptea, într-un părculeț din Râmnicu Vâlcea. Părculețul se află în imediata apropiere a unui local, deschis recent, care ziua oferă loc de relaxare pentru tineri, iar în week-end, seara, se transformă în pub, oferind petreceri.

Avem informația că un tânăr, care de nicio lună a împlinit 18 ani, a fost agresat într-un mod greu de descris de către un agent de pază al acelui local și un alt bărbat. Acel local, se pare, are un contract pentru asigurarea pazei și protecției cu firma DELGUARD SRL.

În localul menționat mai sus și-a făcut apariția și tânărul nostru. Din relatările unor martori, tânărul, bine dispus, ca orice tânăr ce dorește să se distreze, la un moment dat a devenit recalcitrant. Personalul localului au chemat, pentru a interveni, agenții de pază DELGUARD. Unul din agenții DELGUARD (descris de unul din martori ca fiind mic, gras și cu tenul mai închis, pe al cărui tricou scria numele firmei care îl are ca angajat) și cu un alt bărbat (presupunem noi, deranjat de tânărul bătut) au continuat altercația în afara localului, l-au urmărit pe tânăr în parcul din imediata apropiere și, efectiv, au început să îl lovească fără milă unde nimereau.

Deși tânărul era căzut la pământ, aceștia l-au lăsat să zacă pe jos, necerând ajutor.

Amețit din cauza loviturilor, tânărul a sunat singur la numărul de urgență 112, unde a cerut ajutor și a fost dus la spital de către ambulanță.

Din primele date primite, victima urmează a fi operată la piciorul stâng, unde a suferit o fractură deschisă. De asemenea, acesta mai are multiple contuzii la nivelul capului și timpanul fisurat. El se simte foarte rău în urma bătăii, are amețeli și dureri în tot corpul, de asemenea, respiră și inspiră foarte greu.

Sunt suficiente cazuri când și agenții de pază au fost loviți, chiar au fost decese, în urma unor conflicte cu persoane recalcitrante. Dar, în cazul nostru, cât de „câine” să fi ca să zdrobești cu bătaia un copil, pentru că încă este copil, care nu a împlinit 18 ani de nici o lună, pus pe distracție?

Indiferent de situații, agenții de pază NU AU DREPTUL DE A DEVENI VIOLENȚI și să aplice legea cu pumnul sau piciorul.
LEGAL, agentul de pază, în asemenea situații, avea două posibilități: CALEA AMIABILĂ, prin discuții cu persoana agresivă și ÎN CONDIȚIILE ÎN CARE NU ACCEPTĂ, IMEDIAT ANUNȚĂ POLIȚIA. Până la venirea poliției, îl IMOBILIZEAZĂ și îl pune la dispoziția acestora pentru aplicarea întocmai a legii.

LEGAL, doar asta avea dreptul agentul de pază! Și nicidecum ZDROBIREA în bătaie a unui tânăr până la ruperea oaselor de la picior.

La o scurta căutare pe Internet, putem observa că acesta nu este singurul caz în care angajați ai acestei firme de pază au fost implicați prin bătaie. Și în luna martie a anului 2019, un tânăr a fost agresat într-un mod greu de imaginat, de angajați DELGUARD, la Horezu.

Vom reveni cu amănunte despre acest caz.