Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

SE TAIE COPACI PE VALEA OLTULUI! Trafic restricţionat timp de trei zile

Pentru că lucrătorii de la Secţia Regională de Drumuri vor tăia anumiţi arbori de pe marginea DN7, care pun în pericol siguranţa traficului rutier, circulaţia pe Valea Oltului se va desfăşura cu întreruperi de miercuri până vineri.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Romane informează că miercuri şi joi, în intervalul orar 8:00 – 17:00 şi vineri, în intervalul orar 8:00 – 12:00, pe DN7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, traficul rutier va fi întrerupt pentru intervale scurte de timp (de maximum 10 minute) pe tronsonul Brezoi – Racoviţa, în judeţul Vâlcea.
Pentru a preveni producerea unor evenimente nedorite, şoferii sunt sfătuiţi să manifeste disciplina la volan, să ruleze cu prudenţă şi să respecte indicaţiile piloţilor de trafic ce vor dirija circulaţia.