Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Mama fetiţelor violate de soţul său, ani în şir, va face 10 ani de închisoare

CONDAMNARE. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au cerut arestarea lui Ş.E. pentru săvârşirea  infracţiunilor de viol, perversiune sexuală şi rele tratamente aplicate minorului precum şi a soţiei acestuia, în stare de libertate, Ş.I., pentru comiterea a două infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului. Reamintim cititorilor noştri că E.Ş., în vârstă de 53 de ani, tatăl a 11 copii, care, ani de-a rândul, şi-a abuzat fizic şi psihic pe două dintre fiicele sale, una în vârstă de 13 ani, iar cealaltă 17. De curând, Ş. Ioana, de 42 de ani, din Goranu, mama celor două fetiţe, violate ani în şir de tatăl lor, a fost condamnată la zece ani de închisoare.

Deşi mama fetelor ştia foarte bine tratamentul inuman la care erau suspuse fiicele sale, ea nu a putut să povestească nimănui calvarul prin care trecea, datorită ameninţărilor primite din partea soţului. Nici fetele nu au avut curajul să se destăinuiască, de frică să nu fie bătute de tatăl lor, care obişnuia să folosească violenţa împotriva lor. Poate că tragedia celor două tinere nu ar fi ieşit niciodată la iveală, dacă dascălii de la şcoala unde învăţau fetele nu şi-ar fi dat seama că este ceva în neregulă cu ele. Cei care-l cunosc pe bărbat spun că acesta obişnuia să se poarte execrabil cu nevasta şi fiicele sale pe care le exploata, la propriu, la muncile casnice. Singurele venituri ale familiei proveneau din activitatea de depanare a  aparatelor radio-tv sau a vânzării de haine second-hand în târgurile de vechituri.

Mama fetelor, care a fost acuzată de grave tratamente aplicate minorului, are de ispăşit, zece ani, în spatele gratiilor.

OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU