Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

IATĂ cum vede Iohannis o dezbatere cu Ponta

Candidatul PSD, Victor Ponta, a fost primul care a aruncat mănuşa provocării unei dezbaterii între cei doi finalişti ai cursei prezzidenţiale. Însă, candidatul ACl nu este atât de dornic să accepte provocarea lui Ponta şi spune că dezbaterea se va realiza într-un mediu non-partizan, mandatându-şi în acest sens echipa de campanie să negocieze.

„Cetățenii vor să vadă, pe bună dreptate, candidații față în față. Eu cred că o astfel de dezbatere trebuie să aibă loc într-un mediu non-partizan. Am mandatat echipa mea să negocieze organizarea unor astfel de dezbateri.

Este foarte clar că trebuie să discutăm și alte teme: despre economia României, despre educație și sănătate și, nu în ultimul rând, trebuie să discutăm despre justiție și stat de drept. Observ că domnul candidat Ponta cam evită acest subiect sau se face că-l uită” – a declarat Iohannis.