Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Doliu în învățământul vâlcean! Încă un dascăl s-a mutat la ceruri!

„Ziua de 22 noiembrie 2023 a venit cu încă o veste tristă pentru învățământul vâlcean: încă un dascăl se mută la ceruri!

Familia profesorului Relu Vasile Rădulescu, fost Inspector Școlar General Adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, anunța decesul acestuia, plecarea sa lăsând un gol în învățământul vâlcean și în inimile tuturor celor care l-au cunoscut.

Profesorul inginer de electrotehnică Relu Rădulescu a fost un om de o valoare inestimabilă, călăuzind cu dragoste și profesionalism multe generații de elevi. A fost un dascăl dedicat, iubit și respectat de colegii de cancelarie, un prieten, un Om adevărat, a cărui memorie va rămâne vie în conștiința tuturor.

În calitatea sa de director al Liceului Tehnologic ”Henri Coandă” din Rm. Vâlcea, a condus și transformat această instituție de învățământ, iar ca o încununare a activității profesionale a fost numit Inspector Școlar General Adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, în perioadele 2001-2004 si 2008-2009, punându-și amprenta asupra învățământului vâlcean.

Sicriul cu trupul neînsuflețit va fi depus mâine seară la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Rm. Vâlcea iar înmormântarea va avea loc duminică la ora 12.00.

Veșnică amintire! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”

Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea