Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

CRITICI și ACUZAȚII între primarul Mircia Gutău și organizația municipală a PNL

Achiziționarea unui nou sediu pentru administrația publică locală din Râmnicu Vâlcea a stârnit aprige discuții între Putere și Opoziție la nivelul municipiului. Primarul Mircia Gutău și președintele interimar al PNL, Bogdan Popescu, se duelează prin intermediul comunicatelor de presă.

COMUNICAT DE PRESĂ

Ca urmare a unor critici lansate de preşedintele interimar al PNL Râmnicu Vâlcea, Bogdan Popescu, faţă de alocările bugetare aferente achiziţionării unui sediu pentru administraţia publică municipală, doresc să fac următoarele precizări:

Prin HCL nr. 45 privind aprobarea bugetului local şi a listei de investiţii pe surse de finanţare pentru anul 2018 – adoptată în şedinţa din 15 februarie după o consultare publică a cetăţenilor municipiului – în cadrul Anexei nr. 6 – Lista obiectivelor de investiţii, la capitolul 51, poziţia C1 – Achiziţii de imobile s-a prevăzut suma de 2.000.000 lei pentru achiziţia imobilului construcţie şi teren aferent din str. General Magheru nr. 25, respectiv clădirea SOCOM, aşa cum mai este cunoscută.

În urma discuţiilor avute cu proprietarul acestui imobil şi a faptului că am obţinut ca plata aferentă acestei achiziţii să se facă în anul 2019, prin HCL nr. 67/28.03.2018 privind rectificarea bugetului local şi a listei de investiţii, s-a aprobat, printre altele, mutarea acelei sume blocate de 2.000.000 lei la alte capitole, printre care şi pentru începerii lucrărilor de amenajare şi repararea a demisolului şi parterului imobilului SOCOM în vederea realizării unor spaţii pentru arhivă, respectiv pentru birouri. Evident că aceste lucrări urmează să se desfăşoare doar după achiziţionarea clădirii din strada General Magheru nr. 25.

Pot admite că domnului Bogdan Popescu îi lipseşte pur şi simplu capacitatea de a pricepe cum merg lucrurile în administraţia locală. A dovedit-o şi în alte ocazii, prin intervenţii la fel de paralele cu realitatea.

Însă mi-e mai greu să admit că nu are informaţiile necesare: putea să ne întrebe şi l-am fi lămurit, ori putea să fie informat de către consilierii locali ai PNL, sau citea atent materialele de pe site-ul primăriei. De unde deduc că domnul Bogdan Popescu se face că nu ştie, doar-doar mai inventează un motiv de atac la adresa primăriei.

Ar trebui să fie atent, totuşi: cine face prea mult pe neştiutorul, poate rămâne aşa!

• Mircia Gutău, Primar

 

Comunicat de presă

Cu privire la conținutul comunicatului de presă al membrului PER Rm. Vâlcea, Gutău Mircia transmis în numele instituției Primăriei Râmnicului, vă aducem la cunoștiință următoarele:

În opinia Organizației Municipale a PNL Râmnicu Vâlcea comunicatul nu este de natură a explica cetățenilor municipiului situațiile acuzate de Președintele Bogdan Popescu în conferința de presă a PNL Râmnicu Vâlcea din data de 15 iunie 2018, ci doar o încercare slab concepută de a-i aduce acestuia, ca persoană, insulte. Tocmai logica acestui material întărește afimațiile făcute de domnul Bogdan Popescu, conform cărora Gutău Mircia este depășit de evoluția societății, gestionează defectuos banii publici și nu are voința și onoarea de a înțelege mandatul pe care l-a primit prin vot la alegerile din 2016 și înainte de acest proces electoral.

De asemenea, este cel puțin deplasat și lipsit de bun simț ca unul care a „priceput” atât de bine administrația publică încât a primit două condamnări definitive cu executare pentru corupție din poziția de administrator șef, să scrie într-un document oficial al Primăriei despre cineva că nu înțelege acțiunile administrative. Atât Direcția Națională Anticorupție, cât și Curtea de Conturi a României au evidențiat în anul 2008 modul cum a înțeles în mandatele sale Gutău Mircia să administreze banii Râmnicului. Afară de aceste aspecte, comunicatul denaturează adevărul, având ca scop manipularea mass-media și a publicului.

Astfel, în data de 28 martie 2018, prin pct. 5 al proiectului HCL, conform Raportului privind rectificarea bugetului local și a listei de investiții, s-a aprobat suma de 2.000.000 lei pentru „începerea lucrărilor de amenajare și reparare a spațiilor de la demisolul imobilului din General Magheru nr. 25 (…) precum și suplimentarea alocărilor de cheltuieli pentru bunuri și servicii”. Ulterior, în ședința extraordinară din data de 2 aprilie 2018 s-a adoptat Hotărârea de cumpărare a imobilului situat în General Magheru nr. 25. În mod clar, Gutău Mircia și consilierii locali aflați în coordonarea sa au aprobat o investiție într-un imobil pentru care nu aveau HCL pentru achiziționare. Aceste aspecte reclamă o verificare urgentă a situației din partea instituțiilor abilitate. În acest mod este posibil ca artizanii acestei tranzacții imobiliare, specialitate a adminstrației Gutău, să explice cum și de ce au rescurs la o asemenea procedură.

Mai mult, în același comunicat mincinos, Gutău Mircia nu a explicat o altă acuzație, aceea de a fi propus și contractat un împrumut pe 10 ani în sumă de aproximativ 5,3 milioane de euro reprezentând cost parțial pentru mai multe investiții, fără a indica costul total al acestora, sursa de finanțare a diferenței dintre banii împrumutați și valoarea finală și prețul defalcat al lucrărilor pentru fiecare obiectiv investițional. O asemenea politică administrativă, fără stabilirea surselor de finanțare pentru diferența împrumut – plată finală, fără analize cost – beneficiu și fără estimări ale costurilor de finalizare conduce la riscul de a nu termina lucrările, Râmnicul rămânând dator la bănci până în anul 2028 cel puțin. Nu înțelegem de ce Primăria Râmnicului nu demarează proiecte pentru fonduri europene și nu atrage fonduri guvernamentale pentru dezvoltare, ținând cont și de faptul că primarul Gutău Mircia este în alianță cu PSD, partid aflat la guvernare.

Nu s-a justificat nici oportunitatea și urgența achiziționării clădirii din strada General Magheru nr. 25 cu suma de aproximativ 2,2 milioane de euro, în condițiile contractării împrumutului de 5,3 milioane de euro. Nu ne este clar cum Primăria are 2,2 milioane de euro să cumpere un imobil, dar nu are 5,3 milioane de euro pentru infranstructura municipală și se împrumută cu dobândă la bănci. Probabil aceasta este explicația majorarii taxelor.
În aceeași notă de acțiuni administrative ce arată batjocură față de banul public, primarul Gutău Mircia nu a justificat în vreun fel distrugerea investiției pentru sensul giratoriu de la intersecția străzii Dacia cu Calea lui Traian și refacerea acestuia după ce cu doar trei luni înainte a afirmat public că specialiști în studii de trafic i-au recomandat să-l desființeze. Așteptăm un răspuns din partea Curții de Conturi a României pentru lămurirea acestei situații. Apreciem că se impune tragerea la răspundere a celor care se fac vinovați de cheltuirea ineficientă a banilor publici.

Organizația PNL Râmnicu Vâlcea solicită public răspunsuri din partea Primăriei Râmnicului la aceste probleme și îi recomandă primarului Gutău Mircia să renunțe la metehnele sale atunci când ia decizii care implică și angajează răspundere financiară indirectă din partea contribuabililor, cu efect prin majorarea taxelor și impozitelor.

„Performanțele” și accepțiunile administrative ale lui primarului Gutău Mircia sunt ușor de măsurat. Din păcate, în 12 ani de administrație marca Gutău, Râmnicul a fost dominat de tranzacții imobiliare dubioase, lucrări de infrastructură cu prețuri foarte mari și defectuos executate, de pierderea investiției firmei Pirelli, de exodul tinerilor care au părăsit orașul pentru a-și câștiga existența în alte țări, de sufocarea agenților economici, de majorări de taxe la un nivel de nesuportat, de închidere a unor unități de învățământ tehnologic, de dispariție a fenomenului cultural și de procese de corupție. În tot acest timp nu au existat un plan economic, măsuri de păstrare a forței de muncă, un plan de înființare a zonei metropolitane, un spital municipal, un proiect de amenajarea a albiei râului Olănești sau vreun demers de susținere a proiectării unei bretele care să lege Râmnicul de viitoarea autostradă Sibiu – Pitești.

În luna noiembrie a acestui an, PNL Râmnicu Vâlcea va supune dezbaterii publice un proiect economico-administrativ care va include toate aspectele ignorate de actuala conducere a Primăriei municipiului reședință de județ.
Departamentul de Comunicare al PNL Râmnicu Vâlcea