Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

BREAKING NEWS. Un bărbat a fost împuşcat de braconieri la Suteşti

Un bărbat de 65 de ani a fost împuşcat de braconieri în noaptea de 11 spre 12 iulie, în localitatea Suteşti. Totul s-a întâmplat în jurul orei 00.30, când un echipaj SMURD a ajuns la faţa locului, după un apel pe 112, găsindu-l pe Petre Duţă într-o baltă de sânge, prezentând răni de alice la nivelul umărului şi hemitoracelui. Bărbatul a fost imediat transportat la Spitalul Drăgăşani, însă, datorită stării sale grave, a fost, la scurt timp, dus la Spitalul de Urgenţă Craiova.

Victima păzea un lan de porumb

Între timp, o echipă de cercetare complexă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea a mers la faţa locului pentru a afla cine l-a împuşcat pe bărbat şi în ce împrejurări. Din primele verificări a ieşit la iveală că Petre Duţă, împreună cu o altă persoană, se afla în localitatea Suteşti, în zona unde a fost împuşcat, pentru a păzi un teren proprietate privată pe care avea plantat porumb. Din nefericire pentru el, se pare că în zonă se aflau şi doi braconieri, care erau la vânat de căpriori, mistreti şi fazani, iar în goana lor după vânat, accidental l-au împuşcat. Până acum însă nu s-a aflat identitatea celui ce l-a împuşcat pe Petre Duţă, poliţiştii având în vizor în acest moment doi suspecţi. „În acest moment există doi suspecţi şi se fac cercetări în continuare pentru stabilirea împrejurărilor producerii accidentului, dar şi pentru stabilirea vinovatului. Cel mai probabil bărbatul a fost împuşcat accidental” – ne-a declarat Alina Teodorescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.

Braconierii nu aveau autorizaţie de la AJVPS Vâlcea

Directorul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Vâlcea, Ion Antonescu, ne-a declarat că nu a dat nicio autorizaţie de vânătoare în data de 11 sau 12 iulie 2012, în zona Suteşti. „Nu am dat nicio autorizaţie de vânătoare în acea zonă. Am înţeles că este vorba de braconieri, în acea zonă putându-se vâna mistreţi, fazani sau căpriori. Oricum, în această perioadă a anului se poate da autorizaţie doar pentru vânat de căprior. Dar, repet, pentru această dată şi pentru această zonă, nu am dat nicio autorizaţie de vânătoare, fiind vorba în acest caz de braconieri” – ne-a declarat directorul AJVPS Vâlcea, Ion Antonescu.

CLAUDIA STANCIU