Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Poliţiştii au plecat, în sfârşit, la „vânat” de prostituate

Iată că se poate! După ce în numărul trecut am atras atenţia că poliţiştii vâlceni „tolerează” prostituţia pe Valea Oltului şi, mai mult, anumiţi agenţi au devenit chiar buni prieteni cu „fetiţele”, stând la taclale în parcările de tiruri, inspectorul-şef al IPJ Vâlcea, Florian Marin, a luat atitudine. Astfel se face că, nu mai departe de zilele trecute, oamenii legii au plecat la „vânătoare” de prostituate, ei luând la „purecat” parcările de TIR din localităţile Budeşti, Goleşti, dar şi cele de pe Valea Oltului.

Aşa cum era de aşteptat, în „plasa” poliţiştilor au „picat” nu mai puţin de 14 „fetiţe” care încercau să-şi găsească clienţi pentru a întreţine raporturi sexuale, care probabil nu au mai fost deranjate de la „muncă” de foarte mult timp. Trebuie menţionat că în parcările din localităţile Budeşti şi Goleşti au fost găsite cinci tinere, în timp ce pe Valea Oltului poliţiştii au găsit nu mai puţin de 9 femei. Prostituatele au primit amenzi în valoare totală de 7.000 de lei. „Pe raza de competenţă a Poliţiei oraşului Călimăneşti s-au desfăşurat activităţi preventive, în sistem integrat, prin care s-a urmărit  prevenirea şi combaterea cu fermitate a fenomenului de prostituţie/proxenetism în zona popasurilor şi parcărilor situate  pe segmentul Defileul Oltului – DN 7. În urma acţiunilor organizate, poliţiştii au identificat 9 persoane de sex feminin care atrăgeau persoane de sex masculin pentru a întreţine relaţii sexuale cu aceştia în vederea obţinerii de foloase materiale şi au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de  4.500 lei” – se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.

CLAUDIA STANCIU