Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: DJST Valcea

VÂLCEA: Concursul de fotografie “Vâlcea prin ochii tăi” ediția I

Foto: DJST ValceaDirecția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea, în parteneriat cu Asociația Regională de Dezbateri, Oratorie și Retorică Oltenia, condusă de președinte Cioinică Constantin, a organizat ediția I a Concursului de fotografie, „Vâlcea prin ochii tăi”.

Acțiunea s-a desfășurat la Centrul de Tineret al DJST, iar cei 25 de participanți au fost tineri din județul Vâlcea, cu vârste cuprinse între 14-18 ani. Aceștia au fost invitați să descopere frumusețile județului nostru și obiectivele istorice importante care scot în evidență potențialul turistic și economic al acestor meleaguri, prin intermediul fotografiei. Proiectul a urmărit, de asemenea, însuşirea unor deprinderi practice şi cunoştinţe în domeniul mânuirii aparatelor şi a tehnicii audio-vizuale, formarea şi dezvoltarea simţului estetic, evaluarea nivelului de pregătire şi stimularea creativităţii tinerilor.

La finalul competiției, tinerii au primit cupe, diplome, rucsaci și tricouri inscripționate.

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea va sprijini pe viitor astfel de acțiuni, menite să implice tinerii în activitățile comunității, determinându-i să înțeleagă importanța promovării județului.