Un şofer din municipiul Piteşti, judeţul Argeş, a provocat un accident de circulaţie pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, în urma căruia o femeie a ajuns la spital.
Accidentul a avut loc în dimineaţa zilei de marţi, 13 octombrie 2015, în jurul orei 08.45, când piteşteanul Ştefan I. – 30 de ani, conducea un autoturism pe strada Ştirbei Vodă din Râmnic, iar, la un moment dat, la intersecţia cu strada Carol I, el nu a acordat prioritate unui autovehicul condus de Gheorghe G. – 43 de ani, din Râmnicu Vâlcea.
„În urma impactului dintre cele doua autoturisme, a rezultat vătămarea corporală a Anei S., de 23 de ani, din mun. Rm. Vâlcea, pasageră, diagnosticată cu TCC, grad 0.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, ambele rezultate fiind negative.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului rutier” – susţine purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu.
Lasă un comentariu