Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Vezi aici pe ce stradă încep lucrările de mâine, 23 aprilie!

O nouă stradă din municipiul Rm. Vâlcea intră în reabilitări. Conducerea Primăriei Râmnicului a emis ordinul de începere a lucrărilor, începând cu data de 23 aprilie, pentru modernizarea străzii Constantin Stănciulescu, din zona Buda. „Investiţia constă în asfaltarea carosabilului, bordurarea şi realizarea de trotuare pe artera de circulaţie în lungime de aproape 800 m – segmentul unde suprafaţa domeniului public este conformă cu standardele de dimensiuni în vigoare. Lucrările vor fi realizate de asocierea SC Ralunic SRL – SC Cons Drum SRL, iar termenul de execuţie a fost stabilit, prin contract, la 8 luni” – se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Râmnicului.