Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Fii prevăzător! ÎNOATĂ ÎN SIGURANȚĂ!

Temperaturile ridicate și disconfortul termic resimțite în ultimele zile ne îndeamnă să căutăm diferite metode de a ne răcori, iar cei mai mulți alegem să mergem să înotăm undeva, dar este important să fim conștienți de pericolele ce pot apărea.

Tragediile la scăldat se produc, de cele mai multe ori, fie din cauza faptului că unele persoane nu știu să înoate foarte bine, fie pentru că intră în ape în care curenții sunt puternici sau în locuri unde nivelul apei se schimbă brusc și nu mai reușesc să iasă la suprafață.

Pentru siguranța dumneavoastră și a familiei, respectați recomandările noastre:

❗ Frecventaţi doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat;

❗ Evitaţi scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau acoperite cu plante, pietre, crengi sau trunchiuri de copaci;

❗ Evitaţi să intrați singuri în apă, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi;

❗ Supravegheați în permanență copiii, în special când se află în apă sau în apropierea acesteia, inclusiv în piscinele achiziționate pentru cei mici;

❗ Echipamentele speciale pentru siguranța înotului (colac de salvare, aripioare sau tuburi gonflabile etc.) trebuie utilizate de către copii, sub atenta supraveghere a unui adult.

👉🏻 Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU, care poate fi descărcată, gratuit, de pe App Store și Google Play.