Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

SURPRIZĂ: Romeo Rădulescu e dorit în marele PNL!

Chiar dacă PDL şi PNL şi-au jurat dragoste eternă şi s-au luat cu acte, creând marele PNL, operaţiunile de unificare sunt destul de greoaie, mai ales dacă la mijloc există ego-uri cât casa, dar şi orgolii nemăsurate. La Vâlcea, lucrurile nu sunt chiar atât de simple, pe cât ar vrea unii să pară, ba din contră. Dacă la judeţ lucrurile s-au tranşat (65% – 35% în favoarea PNL) pentru că Bulacu nu cârteşte în faţa lui Buican (sincer, nu înţelegem de ce), la municipiu, pedeliştii au ridicat pretenţii, iar Grig Crăciunescu nu se dă dus cu una cu două. Ce mai, în noul for de conducere de la municipiu trebuie stabilită ponderea: câţi vor fi de la vechiul PDL şi câţi de vechiul PNL, iar pedeliştii emit pretenţii. Dar şi nici senatorul Cotescu, cel care conduce organizaţia municipală a PNL, nu este chiar venit cu pluta pe Olt. Acesta i-a transmis colegului său Grig că vor avea majoritate în noul Comitet Municipal Executiv, doar atunci când se va întoarce deputatul Romeo Rădulescu în partid. Lovitură sub centură, pentru că se ştie cu ce scandal a plecat Rădulescu din PDL.

Aşadar, Adrănel Cotescu condiţionează ponderea în comitetul municipal al PNL de reîntoarcerea în partid a deputatului Romeo Rădulescu, ba, mai mult, chiar s-a luat o decizie în acest sens în biroul municipal al vechiului PNL. Cum şansele ca Rădulescu să revină în PDL sunt aproape de zero, iar dacă mai intră şi Gutău în ecuaţie, lucrurile se complică rău de tot, este foarte posibil ca pedeliştii să fie minoritari şi la nivel de municipiu. Oricum ar fi, negocierile sunt încă în toi şi nicio parte deocamdată nu vrea să cedeze.