Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: arhiva Vocea Valcii

RĂZBOI la VLĂDEŞTI! Primarul şi vicele PSD s-au luat la harţă!

Foto: arhiva Vocea ValciiProbleme mari în organizaţia locală a PSD Vlădeşti, acolo unde doi membri vor să candideze unul împotriva celuilalt. Este vorba despre primarul şi viceprimarul Primăriei Vlădeşti, care sunt într-un război pe faţă. Problemele au început se pare din momentul în care primarul Sorin Ghiţă i-a impus un program viceprimarului Adrian Cosac, dându-i sarcini exacte ce l-au nemulţumit pe acesta din urmă.

Din acel moment, vicele Cosac a anunţat conducerea PSD Vâlcea că a luat decizia de a candida împotriva lui Sorin Ghiţă, indiferent dacă va face acest lucru din partea social-democraţilor sau din partea oricărui alt partid.

Aici a intervenit problema pentru actualul edil, care, spune sursele noastre, nu ar sta prea bine în sondajele de opinie, el fiind depăşit atât de Adrian Cosac, cât şi de candidatul PNL, Cătălin Mamotă.

De aceea, la ultima şedinţă a PSD Vâlcea, ce a avut loc la Tomşani, conducerea partidului a încercat să medieze problema şi să-i împace pe Ghiţă şi pe Cosac, pentru că altfel amândoi riscă să piardă Primăria în faţa candidatului PNL. Nu se ştie însă dacă s-a şi reuşit împăcarea dintre cei doi, cert este că primarul Sorin Ghiţă şi-ar fi cerut scuze pentru atitudinea lui.