Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Minciunile lui Ponta (I)

Aşa cum am promis, începem rubrica de mai sus, din dorinţa de a arăta cititorilor noştri cum ne minte cotidian omul care se vrea preşedintele României, umilindu-ne prin credinţa că suntem cu toţii proşti şi îl credem în tot ce spune şi tot ce face, în interesul lui, camarilei de la Palatul Victoria, al baronilor PSD şi nicidecum în interesul general. Ponta este unic în lumea politică românească, de care ar trebui să se ferească toţi, dar şi cei din alte ţări. Minciuna ii vine, cotidian, pe buze si i-a ajuns un obicei. Într-una dintre marile cărţi ale secolului trecut, Viţelul de aur, de Ilf şi Petrov, există o scenă care mi-a fost amintită de acest Ponta. Un personaj din gaşca celebrului Ostap Bender, Saşa Balaganov, primeşte de la mentorul său 20.000 de ruble, după ce mentorul său făcuse un şantaj ca la carte. 20.000 de ruble reprezenta atunci, în URSS, salariul unui funcţionar public pe 30 de ani! Ei bine, Saşa al nostru, cu banii în buzunar, fură poşeta unei bătrâne, la înghesuială, poşetă în care se aflau 78 de kopeici, o cartelă de pâine şi cam atât. „Nu m-am putut stăpâni”, răspunde Saşa la privirea tristă a lui Bender. Aşa şi cu Victor Ponta, care şi-a construit viaţa pe minciună („am fost în Piaţa Universităţii”, plagiat etc., etc., etc.), nu se poate stăpâni. Din păcate, poporul român nu are capacitatea intelectuală de a înţelege incompetenţa acestui Prim Ministru care deja se consideră Preşedinte. Vor constata în următorii ani uriaşa greşeală de a se lăsa manipulaţi într-un mod grotesc de această propagandă deşănţată în slujba unui iresponsabil care ne va distruge. Vom vorbi peste 2-3 ani…

Adrian Nastase ne-a bagat în UE (6 ianuarie 2014)?

Ponta: „Adrian Năstase, care ne-a bagat în UE, se duce la închisoare, Băsescu care ne-a băgat în scandal cu UE şi în criza, nu”. (Romania TV)

ADEVĂR: Aderarea României la Uniunea Europeană a avut loc la 1 ianuarie 2007, în timpul guvernării Tăriceanu. În guvernarea Năstase, România a intrat în NATO, la data de 29 martie 2004. Scandalul cu UE a avut loc în vara anului 2012 din cauza faptului că USL şi Guvernul Ponta au atentat la statul de drept.