Deputatul PSD, Cătălin Marian Rădulescu, a postat pe reţelele de socializare că doreşte să iniţieze un proiect legislativ pentru desfiinţarea radarelor formate din echipaje de poliţie. Mai mult, acesta chiar s-a considerat a fi vocea şoferilor care „s-au săturat de aceşti pândari, care în loc să aibă rol de prevenţie, stau ascunşi ca nişte şobolani să dea amenzi”. Conform unor surse citate de mediafax deputatul are la activ nu mai puţin 40 de amenzi, pentru încălcarea regulilor de circulaţie, printre care cele mai grave sunt: conducere sub influenţa băutorilor alcoolice, depăşirea vitezei legale şi conducere cu permis necorespunzător. Mare ţi-e grădina, Doamne, şi mulţi politicieni i-au sărit gardul!
![FOTO: renasterea.ro](https://voceavalcii.ro/wp-content/uploads/2016/05/k2_items_src_6078f715a053f9a0290725f77533f12b.jpg)
Lasă un comentariu