Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
FOTO: www.economica.net

Preşedintele a promulgat legea prin care copiii cadrelor didactice sunt scutiţi de taxa de înscriere la examenul de admitere în învăţământul superior

FOTO: www.economica.netLuni, preşedintele Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete privind promulgarea unor legi şi printre acestea se numără şi cel privind promulgarea Legii pentru modificarea articolului 277 din Legea educaţiei naţionale 1/2011 şi Legea pentru modificarea și completarea art. 63 din Legea educației naționale nr. 1/2011.

Potrivit legilor promulgate de preşedintele ţării, copiii personalului didactic şi didactic auxiliar aflat în activitate sunt scutiţi de la plata taxelor de înscriere la examenul de admitere în învăţământul superior şi beneficiază de gratuitate la cazare în cămine şi internate. De aceste măsuri, vor beneficia şi copiii personalului didactic şi didactic auxiliar pensionat din sistemul de învăţământ, dar şi orfanii de unul sau ambii părinţi care au activat în acest domeniu.