Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO: Imagini de la ACCIDENTUL grav de la BĂBENI

Un accident grav a avut loc zilele trecute, cinci victime ajungând la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea cu răni serioase. Accidentul rutier a avut loc joi, 16 iulie 2015, în jurul orei 22.25, pe raza oraşului Băbeni, iar principala cauză a producerii lui a fost neacordarea de prioritate.

Vinovat de producerea evenimentului este, conform poliţiştilor, un şofer din Şirineasa, Nicolaie P. – 63 de ani, care, la efectuarea unui viraj la stânga, nu i-a acordat prioritate unui autovehicul care circula regulamentar şi era condus de Iulian I.

Astfel, cele două maşini au intrat în coliziune, iar impactul a fost unul extrem de puternic, cinci victime fiind grav rănite şi ajungând la spital. Este vorba despre cei doi şoferi Nicolaie P. – diagnostic contuzie toraco-abdominală, şi Iulian I. – diagnostic: TCC acut minor, contuzie coloană cervicală, contuzie genunchi drept, precum şi de pasagerii Nicoleta P. – diagnostic: TCF acut minor, plagă; Ana Maria I. – diagnostic: contuzie toracică, TCF acut minor, fractura piramida nazală; Mihai I. – diagnostic: policontuzionat prin accident rutier.