Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO. Accident între două autoutilitare și un autoturism, la Păușești-Măglași. Un bărbat a ajuns la spital

Astăzi, 3 iunie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Băile Olănești au fost alertați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 64, în localitatea Păușești – Măglași, în urma căruia o persoană a fost rănită.

Din investigațiile preliminare, s-a constatat că a avut loc o coliziune între două autoutilitare și un autoturism.

Ca urmare a impactului, un bărbat în vârstă de 45 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, a suferit răni în timp ce se afla la volanul uneia dintre autoutilitare.

Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă ancheta pentru a determina cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.