Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: enational.ro

ATENŢIE ŞOFERI! Razii pe străzile din Vâlcea

Foto: enational.roÎn perioada 02 – 04 august a.c., la nivelul IPJ Vâlcea sunt organizate şi desfăşurate în trafic, acţiuni în sistem integrat: efective de poliţie rutieră şi ordine publică, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale.

Scopul acestor activităţi îl reprezintă reducerea numărului accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora, determinate de încălcarea, de către pietoni, a normelor privind circulaţia pe drumurile publice, respectiv combaterea încălcării normelor rutiere de către conducătorii de biciclete, mopede, căruţe şi utilaje agricole. Totodată, conştientizarea opiniei publice asupra dinamicii şi consecinţelor accidentelor rutiere.

În vederea asigurării deplasării în siguranţă a tuturor participanţilor la trafic, în această perioadă vor acţiona efective de poliţie rutieră şi ordine publică din cadrul Serviciului Rutier Vâlcea, Poliţiilor municipale si orăşeneşti, staţiunea Voineasa, Secţiile de Poliţie Rurală, posturile de poliţie comunale. Activităţile desfăşurate vor fi preventiv-reactive pentru depistarea, identificarea si tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale, în zonele cu risc rutier ridicat pe arterele rutiere din judeţul Vâlcea.

Adoptaţi o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, şi efectuaţi fiecare manevră doar după o temeinică asigurare, evitând depăşirile care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat se dovedesc extrem de periculoase.