„Antonescu reprezenta poporul; voi nu reprezentați pe nimeni”
23 August 1944 a însemnat pentru România o mare nenorocire: intrarea țării în sfera de influență a URSS, cu urmările șitiute. Ceea ce puțină lume șitie este că la 23 August 1944 regele Mihai a mințit cu bună șitiință. În „Proclamația către țară” difuzată în seara acelei zile și redactată se pare de Lucrețiu Pătrășcanu suveranul a pretins că întoarcerea armelor a fost rezultatul unor negocieri și că România a beneficiat de condiții acceptabile. Acest lucru nu este adevărat. Se spune că la discuțiile privind „armistițiul”, Patrășcanu, șieful delegației noastre, ar fi intrebat pe V. Molotov, oficialul sovietic, care este motivul pentru care condițiile impuse sunt atât de dure, „când Antonescu avea condiții mai bune”. Diplomatul pumnului în masă a dat un răspuns care nu mai lăsa loc de niciun comentariu: „Antonescu reprezentă poporul; voi nu reprezentați pe nimeni”.
Încă de la începutul anului 1944, Ion și Mihai Antonescu începuseră tatonări diplomatice atât pe lângă aliații occidentali, cât și cu inamicul numărul unu, URSS. Mihai Antonescu tratase pentru ie șirea României din război la Ankara, Berna, Madrid și Lisabona. De asemenea, ambasadorul român în Suedia, Frederic Nanu, ca trimis al lui Ion Antonescu, purtase discuții directe cu omologul sovietic Alexandra Kollontay, la Stockholm. Alți doi diplomați, prințul Barbu Știrbei și Constantin Vișoianu, negociaseră la Cairo cu aliații vestici, trimi și fiind de Iuliu Maniu, cu șitirea și acordul șiefului statului. Regele Mihai însă, de și șitia toate acestea, a preferat să angajeze unilateral România într-un armistițiu care însemna de fapt o capitulare. El nu a tratat nimic. Mai mult, armistițiul s-a semnat abia pe 12 septembrie 1944, iar regele a refuzat să pună în gardă armata română aflată în calea bolșevicilor asupra întârzierii ca și asupra prevederilor reale ale actului, gest ce a dus la căderea în prizonieratul sovietic, între 23 august și 12 septembrie, a circa 130.000 de soldați români, ulterior deportați în Siberia. După încheierea războiului, Stalin i-a acordat regelui cea mai înaltă decorație sovietică, „Ordinul Pobeda”, însă nu credem că a făcut-o în semn de recunoștință, ci, probabil, ironic, în bătaie de joc. „Tătucul popoarelor”, cât era el de criminal, îi detesta pe trădători. Tot drept „răsplată” l-a lăsat pe rege pe tron, până în ultima clipă, înainte de a-l sili să abdice, ca să admire în voie noul drum pe care țara „se angajase” cu ajutorul său. Cum se va prezenta regele Mihai în fața instanței supreme, istoria? Poate că posteritatea îl va judeca pentru răul pe care l-a făcut, atunci când realitatea despre evenimentele din acele zile va ie și la iveală, iar la conducerea țării nu se vor mai afla foști demnitari comuniști, a căror putere își trage seva din consecințele „revoluției antifasciste și antiimperialiste”. Regele Mihai a mințit cu bună șitiință, ca să își păstreze tronul, și a fost pus să mintă de liderii Blocului Național Democrat (BND) care bătuseră palma cu Frontul Unic Muncitoresc, din care făcea parte și Partidul Comunist. O vină colectivă, atribuită unor lideri ai momentului care, pe lângă păstrarea propriilor privilegii de clasă, doreau evitarea unei confruntări directe și fără sorți de izbândă cu Uniunea Sovietică. Printre ei, Iuliu Maniu și Lucrețiu Patrășcanu. Și lista, din care face parte fără îndoială și ex-regele Mihai, poate continua
Andrei BACALU