Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

174 de elevi din Vâlcea s-au înscris la Academia de Poliţie

Până acum câteva zile, absolvenţii clasei a XII-a au avut posibilitatea de a se înscrie pentru examenul de admitere la Academia de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti. Înscrierile s-au finalizat însă, candidaţii au fost selectaţi cu grijă, testaţi psihologic, iar după examenul de bacalaureat, ei urmează să înceapă probele pentru academie.

Conform conducerii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, nu mai puţin de 174 de elevi vâlceni s-au înscris pentru concursul de admitere în Academia de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, ei dorind să devină poliţişti.

Cei care nu au dorit la academie, pot opta însă şi pentru Şcolile de Agenţi de Poliţie de la Cluj Napoca sau Câmpina, acolo unde se pot face înscrieri pentru concursul de admitere până pe data de 7 august 2015.