Preşedintele Barack Obama a câştigat alegerile prezidenţiale din Statele Unite, învingându-l pe candidatul republican Mitt Romney. Acum, el se reîntoarce la Casa Albă cu cel puţin 303 voturi electorale. 57,5 milioane de americani l-au votat pe el, iar 55,7 milioane şi-au dat votul lui Mitt Romney. Prezenţa la urne a fost însă cea mai scăzută din ultimii ani. Doar 51% dintre cetăţenii cu drept de vot şi-au exprimat dreptul constituţional. Ca o noutate, americanii care l-au ales pe Obama au ales şi prima femeie cu orientare homosexuală în funcţia de senator. Am ştiut că noul preşedinte al Americii va fi vechiul locatar de la Casa Albă, simţind pulsul americanilor din statul Ilinois, fieful senatorial al democratului Obama, în timpul unei vacanţe petrecute, anul acesta, în Chicago. Majoritatea celor cu care am stat de vorbă mi-au spus că îl iubesc pe Obama, îl lăudau şi îşi doreau ca ei să mai petreacă încă patru ani sub preşedinţia lui. Şi iată că visul li s-a împlinit. Candidatul republican Mitt Romney n-a fost nicio clipă un candidat cu şanse reale. Singurul fel în care putea să-l bată pe Obama ar fi fost să demonstreze că e mai competent decât el, iar când scriu cuvintele astea îmi vine să râd. Romney e un politician de stil vechi, cu un singur principiu: vrea să fie preşedinte. Ca şi Crin Antonescu al nostru. Considerând criza economică majoră din ultimii 4 ani (încă în desfăşurare), este uluitor că Obama a fost aşa de bine poziţionat. Cred că e în mare parte meritul lui Romney, un candidat foarte slab, aşa cum au fost toţi republicanii care au candidat de data asta. Politica republicană nu încurajează munca. Ea stimulează închiderea companiilor în SUA şi mutarea lor în China şi Asia de SE. Iar papa Romney îşi ascunde milioanele prin conturi bancare în Elveţia şi Insula Cayman pentru a se sustrage de la plata taxelor către ţara pe care pretinde că o iubeşte şi al cărei preşedinte dorea să ajungă. Foarte frumos şi patriotic, după cum l-a ironizat presa americană. De unde se vede că au şi americanii şmecherii lor în politică, precum sunt şi ai noştri răspândiţi în mai toate partidele naţionale.
În numărul trecut, când data apariţiei lui preceda cu patru zile alegerile încheiate abia azi dimineaţă, am dat ca sigură victoria democratului, menţionând că prezenţa de la Casa Albă este stabilită prin vot numai aparent, altele fiind căile oculte de stabilire a câştigătorului. Ca peste tot, de altfel! Parcă, având aceeaşi premoniţie ca şi noi, pe postul local CBS al oraşului Phoenix, Arizona (Phoenix CBS-TV), cu mai mult de două săptămâni în avans faţă de data alegerilor de azi, pentru 17 secunde, pe banda de ştiri suprapusă peste un alt program, a fost afişată ştirea că Obama a câştigat alegerile prezidenţiale cu 43% faţă de Romney 40%! Ceea ce nu mai trebuie demonstrat. Pentru noi, victoria democratului american este un avantaj, politica dusă de el până acum având înclinaţii mai mult spre stânga socialistă, poziţie criticată de analiştii occidentali. Opinia mea este bazată pe fapte concrete. Dacă direcţia din care mă uit îl caracterizează nepotrivit pe Barack Obama, asta este pentru că aşa stau eu. Trăiesc de mult în România ca să nu văd efectele negative ale orientării spre stânga, direcţie în care tinde să privească realesul preşedinte american. Sunt de acord că nu doar mentalitatea mea trebuie aplicată vieţii complexe cu care toţi ne agităm pe Pământul acesta, însă din punctul meu de vedere, socialismul nu ajută la nimic, decât la lene şi prostire. Politica lui Obama faţă de România a fost şi ne va fi favorabilă, ceea ce nu-i de colo. Să fii prieten cu cel mai puternic stat din lume, nu este la îndemâna oricui! În ţară, aproape că a dispărut dreapta democrată, penelistul Crin Antonescu pierzând electoratul de dreapta care s-a risipit care încotro. Acum, nu se mai pune problema refacerii eşichierului pe stânga, centru sau dreapta. Unicul deziderat al politicienilor români este înlăturarea cât mai rapidă a lui Băsescu şi înlocuirea lui cu o marionetă şi, în rest, o bătaie acerbă pentru locuri călduţe care să le confere imunitate în faţa tuturor fărădelegilor, demnităţi care le vor oferi, desigur, prosperitatea mult râvnită şi visată. PNL-ul de acum n-are nicio treabă cu liberalismul, mai mult decât atât, PNL-ul, cu Antonescu în frunte, a tras în jos PSD-ul. N-am nicio treabă cu PSD-ul dar sunt convins că alierea cu PNL-ul a dus la pierderea unor procente importante. Trec în revistă câţiva mahări de la PNL care mimează liberalismul: Antonescu, Fenechiu, Marga, Nicolăescu, R. Stroe, Mariana Câmpeanu, Ghişe şi nu mi-e ruşine să-l includ şi pe Quintus. Să adăugăm şi alianţa frăţească cu partidul de 3% al lui Voiculescu şi Antena 3. Şi acum întrebarea: mai crede cineva că PNL-ul de astăzi mai este un partid de centru-dreapta? Eu sunt unul dintre cei care cred (cu argumente) că PNL nu mai există. Există USL, iar acesta este un partid de stânga.
PS – Candidaţii noştri la alegerile parlamentare şi candidaţii la alegerile prezidenţiale ar putea lua exemplu de la modul civilizat în care s-a desfăşurat întreaga campanie americană. Cu mici excepţii putem spune că discursurile civilizate, manifestările cu adevărat democratice ale susţinătorilor celor doi prezidenţiabili pot constitui modele pentru candidaţii noştri. Nu există niciun dubiu că în America n-ar exista o democraţie adevărată. Faptul că Obama, un candidat de culoare, câştigă a doua oară mandatul de preşedinte, spune mult. Dumnezeu să ocrotească America, dar să nu uite nici de România… (http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=CgYTw06Te1Q)
ROMEO POPESCU