Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Vâlcenii care vindeau droguri pe Internet au fost condamnaţi

Cazurile de trafic de droguri sunt tratate destul de rapid la Tribunalul Vâlcea, iar în ultima perioadă traficanţii scapă doar cu pedepse cu suspendare. Este şi cazul a patru tineri din judeţul Vâlcea, care în toamna anului trecut au fost prinşi de procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea cu cantităţi însemnate de droguri, dar şi cu culturi de cannabis la locuinţele rudelor lor din localităţile Pietrari şi Păuşeşti – Măglaşi. De altfel, vâlcenii îşi vindeau drogurile pe Internet, ei creând şi în site special pentru astfel de tranzacţii. Ca urmare, cei patru traficanţi au fost condamnaţi în cursul săptămânii trecute, ei scăpând doar cu o pedeapsă cu suspendare.

Aşa cum spuneam, procurorii DIICOT Vâlcea şi poliţiştii de la Crimă Organizată au arestat, în data de 16 octombrie 2015, patru vâlceni pe care i-au prins în flagrant în timp ce vindeau sau cultivau cannabis.

Operaţiunea anchetatorilor a constat în mai multe acţiuni, în trei localităţi din judeţul Vâlcea. Prima acţiune a avut loc la Bările Govora, acolo unde Florin Adrian Năsui a fost prins în flagrant în timp ce se pregătea să vândă cantitatea de 200 gr. de cannabis. De asemenea, ulterior, anchetatorii au mai descins şi în 7 locuinţe a unor suspecţi de trafic de droguri din localităţile Păuşeşti Măglaşi şi Pietrari, ce făceau parte din aceeaşi grupare.

Ca urmare, procurorii şi poliţiştii au găsit 34 de culturi de cannabis în stare vegetativă avansată la Păuşeşti Măglaşi, iar în zona localității Pietrari, la locația utilizată de Uscatu Alin Cristian au fost identificate circa 50 gr. de fragmente vegetale.

De altfel, în ancheta lor, procurorii au descoperit că traficanţii de droguri din Vâlcea vindeau substanţe interzise şi prin intermediul Internetului, ei făcând chiar un site pentru afacerea lor.

„Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.) – BT Vâlcea împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Piteşti, au reușit identificarea unor persoane implicate în comiterea unor infracțiuni de trafic de droguri de risc, fapte pe care le derulau pe teritoriul mun. Rm Vâlcea și a mun. București.

Investigaţiile au relevat faptul că în mediul online a fost creat site-ul www.comunitateaprocannabis.com, ce avea ca scop vânzarea de seminţe de cannabis de diferite tipuri, în urma comenzilor efectuate cantităţile solicitate fiind livrate prin intermediul societăţilor de curierat. Un astfel de destinatar a fost și inculpatul Predună Florin, care a procedat la achiziționarea unor produse de natura celor menționate anterior în vederea înfiinţării unei culturi indoor și implicit a obținerii de substanţe interzise. Supravegherea creșterii plantelor a fost realizată atât de către susnumit, cât și de inculpatul Anescu Florian Bogdan, comercializarea ulterioară a lor urmând să fie realizată de către inculpatul Năsui Adrian Florin. Cum cel din urmă participa activ la vânzarea drogurilor de risc pe raza mun. Rm. Vâlcea, până la creșterea culturii amintită anterior a apelat la o altă persoană deținătoare de droguri similare ce era dispusă să îi vândă, respectiv inculpatul Uscatu Alin Cristian” – se arăta în comunicatul de atunci al DIICOT Vâlcea.

Condamnări cu suspendare…

După doar câteva luni de judecată, magistraţii de la Tribunalul Vâlcea i-au găsit vinovaţi pe cei patru tineri care vindeau droguri pe Internet. Însă judecătorii au considerat că faptele comise de aceştia nu sunt atât de grave şi, ca atare, au ales să-i condamne la pedepse cu suspendare. Decizia luată miercuri, 10 februarie 2016, nu este însă definitivă, ea putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Piteşti.

„Condamnă pe inculpatul Năsui Florin Adrian la 2 ani şi 4 luni închisoare. Condamnă pe inculpatul Predună Florin la 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Condamnă pe inculpatul Anescu Florian Bogdan la 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Condamnă pe inculpatul Uscatu Alin Cristian la 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Document: Hotarâre 27/2016 10.02.2016” – se arată în minuta instanţei.