Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

DNA declanşează un adevărat tsunami împotriva clasei politice

Un adevărat tsunami va lovi în lunile următoare clasa politica românească. Iar principalii vizaţi de valul de dosare penale care vor fi instrumentate de către procurorii anticorupţie sunt în special cei din administraţia locala, in frunte cu aşa-numiţii „baroni”, potrivit enational.ro.

Pe lângă preşedinţii de Consilii Judeţene, şi un număr incredibil de mare de consilieri locali şi judeţeni, primari şi şefi de direcţii subordonate acestora vor fi cuprinşi de tăvălugul DNA. Care, după cum susţin sursele noastre, ar putea da drumul la nu mai puţin de 4.000 de dosare penale în perioada următoare, munca procurorilor anticorupţie fiind mult înlesnită de către denunţurile preşedintelui Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu.

Nicolae Văcăroiu a „sifonat” la Direcţia Naţională Anticorupţie nenumărate nereguli descoperite de către experţii Curţii de Conturi la verificarea documentelor Consiliilor Judeţene, locale sau ale primăriilor din întreaga ţară. Aflând de gestul fostului premier, mai-marii USL l-au băgat în şedinţă pe „nea Nicu”, numai că înjurăturile adresate de către „baronii” locali nu au făcut decât să-l îndârjească şi mai mult pe bătrânul politician. Care, după cum susţin anumite surse, şi-a dus misiunea legală de informare a organelor competente până la capăt, punând la dispoziţia procurorilor anticorupţie toate rapoartele şi anexele necesare. Practic, le-a băgat „greilor” din teritoriu „mortul” în casă, oferind DNA o nesperată şansă de a le veni de hac celor pe care îi urmăreau de atâta vreme.

Mai mult, din informaţiile intrate în posesia Enational.ro, reiese că în afara sesizărilor făcute de către Curtea de Conturi ca instituţie, însuşi Nicolae Văcăroiu a colaborat perfect cu procurorii anticorupţie, cărora, în mai multe rânduri, le-ar fi oferit toate datele şi documentele necesare. Însă de acest lucru se pare că au aflat şi cei vizaţi, care în loc să conştientizeze că, în fond, aceasta este menirea preşedintelui Curţii de Conturi, de a pune capăt jafului din bugetele instituţiilor de stat, fac acum planuri de răzbunare.

DNA a început deja „să mârâie” la „baronii” locali, însă tatonările la Nicuşor Constantinescu şi Mircea Cosma reprezintă doar „încălzirea”. Pentru ca adevăratul asalt al „imperiilor” create de mulţi dintre preşedinţii de Consilii Judeţene în zonele lor de influenţă de-abia acum începe. Iar cum capi de listă par a fi Bunea Stancu şi Marian Oprişan, este de înţeles că nemulţumirea pesediştilor faţă de fostul lor coleg de partid este cu atât mai mare.

Numai că, în urma „muniţiei” primite de la Curtea de Conturi, procurorii apreciază că este posibil să deschidă peste 4.000 de dosare penale privind săvârşirea infracţiunilor de deturnare de fonduri, în „năvodul” DNA urmând să fie prinşi de-a valma de la ditamai „baronii” din fruntea Consiliilor Judeţene, până la primari ai unor localităţi minuscule. Iar centralizarea este de-abia la început, aşa că se poate vorbi de o adevărată apocalipsă care va lovi tagma aleşilor corupţi.

preluare promptmedia.ro