Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Peste 1.000 de vâlceni au chemat Ambulanţa

Timp de 7 zile, în perioada 13 – 21 mai a.c., Serviciul de Ambulanţă a fost solicitat de un număr de 1.024 vâlceni. Conform reprezentanţilor de la Ambulanţă, în această perioadă au predominat afecțiuniile cardiovasculare, respiratorii, gastrointestinale, neurologice, obstetrică-ginecologie, traumatismele şi accidentele rutiere. Au fost 11 accidente rutiere, care s-au soldat cu 12 victime. Au decedat 19 pacienţi, dintre care unul prin spânzurare. Ambulanţierii au mai intervenit la 2 intoxicaţii, au monitorizat disponibilizaţii de la Oltchim aflaţi în greva foamei, au asigurat asistenţă medicală competiţii sportive. De asemenea, au acordat primul ajutor unui număr de 3 pacienţi intraţi în stop cardio-respirator pe parcursul transportului la spital.