Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

BREAKING NEWS: Iulia Timosenco este liberă!

După semnarea acordului mediat de puterile occidentale între Opoziţie şi preşedintele Viktor Ianukovici, protestatarii din Kiev au Capitala numai pentru ei. Şeful statului a părăsit Kievul, cu o maşină blindată şi afirmă că s-ar fi tras asupra ei. Unele voci susţin că ar fi plecat la Harkov, unde se află baza sa electorală, dar se pare că nu este asa. La Harkov s-a aflat încarcerată şi Iulia Timosenko. Ea a ieşit din închisoare sâmbătă după-amiază, după ce Parlamentul a votat eliberarea ei de urgenţă. Decizia vine după mai bine de doi ani petrecuţi după gratii de fostul premier. La scurt timp după eliberare, Timosenko a spus: Dictatura a căzut! Fostul premier le-a făcut cu mâna din maşină susţinătorilor strânşi la poarta închisorii şi s-a îndreptat spre aeroport. Era aşteptată la Kiev, în Piaţa Independenţei. Conform propriilor declaraţii, ea va candida la prezidenţialele din mai.Timosenko a fost condamnată în 2011 la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere, după ce, în calitatea de prim-ministru, a semnat acorduri în domeniul gazelor cu Rusia considerate dezavantajoase pentru statul ucrainean. Opoziţia din Ucraina, dar şi Uniunea Europeană, au solicitat de mai multe ori eliberarea Iuliei. Opozanţii regimului au reuşit, prin revendicările curajoase cu lupte de stradă, să determine şi eliberarea Iuliei Timosenko. La noi, dacă Năstase va fi eliberat prin manifestări de stradă (şi situaţia românilor se va înrăutăţi cu actuala putere), el va ajunge din nou la răcoare, iar Ponta, prin neinspirata asemănare, o să-l însoţească.