Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto: Arhiva

Accident soldat cu victime în Popeşti. Şoferul a intrat cu maşina în copac!

foto: ArhivaLa data de 29 ianuarie a.c., la ora 12.35, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Horezu au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe DN 65C, în comuna Popeşti, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu victime umane.

În urma deplasării la faţa locului s-a constatat că, S. B. a condus un autoturism din direcţia Craiova către Horezu, iar la km. 84 + 300 m, nu a adaptat viteza de deplasare pe carosabilul umed şi a pierdut controlul direcţiei de mers, fapt pentru care a părăsit partea carosabilă lovind un copac de pe marginea drumului.

Din accident a rezultat rănirea uşoară a pasagerului dreapta faţă în autoturism I. C., de 24 ani, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Vâlcea, stabilindu-se diagnosticul de traumatism cranio-cerebral minor, traumatism coloană cervicală. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.00 mg/l alcool pur în aerul expirat.